Contribuție

Instalație de dezinfectare a mașinilor, montată de Universitate în curtea Spitalului Județean

Instalația a fost montată sâmbătă
Instalația a fost montată sâmbătă

În cursul zilei de sâmbătă, reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au montat și pus în funcțiune o instalație de dezinfectare a mașinilor care intră în curtea SJU Suceava, inclusiv a ambulanțelor.
Componentele instalației au fost donate comunității sucevene de Societatea EGEA INVEST din Ploiești, condusă de Edouard George Anisia.
De asemenea, la realizarea acestei instalații au mai contribuit: Thomas Singh – CEO MEA Metal Applications Romania din Dej, care a sponsorizat grătarele de trecere a autospecialelor, și Radu Perpelea – administratorul companiei DYROT IMPEX din Ploiești, care a sponsorizat manopera pentru automatizarea instalației.
„USV le mulțumește tuturor pentru receptivitate, susținere și profesionalism!”, a transmis instituția suceveană.
Transportul, montarea și punerea în funcțiune a instalației au fost asigurate de Universitate.
„De la declanșarea crizei actuale, pe lângă această instalație de dezinfectare, USV s-a mai implicat în lupta împotriva noului coronavirus prin: linia completă de testare cu extractor și PCR, care furnizează rezultate în 6 ore de la recoltare, pentru toate probele care vin din spital, cadre medicale sau pacienți; Centrul de consiliere pentru cadrele medicale, atât pe plan emoțional, cu psihologi, cât și științific, cu implicarea unor medici din Cluj-Napoca; pachetul de programe software dezvoltate in-house, pentru gestionarea bazei de date a probelor și rezultatelor la DSP; robotul pentru interogarea tuturor persoanelor în vârstă și depistarea situațiilor problematice (proiect pilot pentru Suceava, Cluj, București, Dolj și Constanța); căminele puse la dispoziția cadrelor medicale, în Suceava și Vatra Dornei”, au subliniat reprezentanții USV.

Instalația a fost montată sâmbătă
Instalația a fost montată sâmbătă
Instalația a fost montată sâmbătă
Instalația a fost montată sâmbătă
Instalația a fost montată sâmbătă
Instalația a fost montată sâmbătă

Recomandări

Primul computer tomograf mobil din județul Suceava a fost instalat pe o semiremorcă în curtea spitalului din Gura Humorului

Flutur a fost luni în vizită de lucru pe șantiere la trei obiective de sub autoritatea Consiliului Județean: Palatul Administrativ, Spitalul de Urgență și Cetatea de Scaun

Conducerea Spitalului Județean Suceava le pune pumnul în gură salariaților, interzicându-le interacțiunea cu presa

Managerul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea
Managerul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea