Rețelele de termoficare și punctele termice ale municipiului Suceava au fost reabilitate în proporție de 40%, pe diverse programe și cu finanțare de la bugetul local, suma totală cheltuită până acum fiind de circa 25 de milioane de euro. Pentru restul de 60% rămas nereabilitat, primarul de Suceava, Ion Lungu, încearcă să obțină o finanțare din bani europeni, pe Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Primarul a declarat că a avut, ieri, o discuție în acest sens cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și că există șanse ca municipalitatea să obțină cele 25 de milioane de euro necesari finalizării reabilitării rețelei de transport și distribuție a energiei termice din oraș. „Vom completa documentația cu ridicări cadastrale pe toate traseele principale și secundare care urmează a fi modernizate și facem tot posibilul să semnăm acest contract până la sfârșitul anului”, a declarat Ion Lungu.
Pentru a obține banii pe acest exercițiu financiar, contractul ar trebui să fie semnat până cel mai târziu 31 decembrie 2020. Perioada de implementare a proiectului este până în anul 2023.
Din cauza pierderilor foarte mari, reabilitarea rețelelor termice este o prioritate a administrației locale. Până acum, proiectul s-a derulat cu dificultate și cu multe sincope, atât din cauza dificultății de a se asigura finanțarea, cât și din lipsa forței de muncă la unele dintre firmele care au câștigat licitațiile de execuție a lucrărilor și a creșterii prețurilor la materiale.