Statistică

Peste 2.000 de dosare, volumul de muncă al unui judecător în decursul unui an



Volumul de activitate pentru judecătorii care activează în județul Suceava variază de la o instanță la alta, iar cifrele se încadrează într-o plajă destul de mare.
Potrivit datelor statistice puse la dispoziție de conducerea Curții de Apel Suceava, cea mai intensă activitate o au magistrații de la Judecătoria Vatra Dornei. Aici, în cursul anului 2019, judecătorii care au lucrat efectiv au avut de analizat 2.047 de dosare, ceea ce reprezintă un volum de muncă imens.
Și la Judecătoria Suceava magistrații au avut mult de muncă, volumul de activitate pentru fiecare persoană fiind în medie de 1.470. La polul opus, în ceea ce privește judecătoriile, situațiile cele mai bune sunt la Câmpulung Moldovenesc și Rădăuți. La prima instanță, media de dosare pe judecător este de 992, în timp ce la Rădăuți un magistrat a avut de analizat, în medie, 994 de dosare.
Totuși, sunt instanțe și cu dosare mai puține care revin fiecărui magistrat. Este vorba de Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava. E drept, cauzele care ajung aici sunt mai complexe și astfel există o explicație.
Din datele prezentate, un judecător de la Tribunalul Suceava a avut de analizat, în medie, 611 cauze, în timp ce pentru un magistrat de la Curtea de Apel Suceava încărcătura medie a fost de 439 de dosare.
Ca nivel total de activitate, instanțele care își desfășoară activitatea pe raza Curții de Apel Suceava au avut de soluționat anul trecut un număr de 120.236 de cauze, cu peste 6.500 mai puține față de 2018.
Președintele Curții de Apel Suceava, Cristinel Grosu, a arătat că eficiența ar putea fi mai bună, iar judecătorii ar putea fi degrevați de o parte din dosare dacă schema de personal ar fi completă. În momentul de față, din cele 231 de posturi de judecător sunt ocupate 198, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de 85,71%.



Recomandări

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile
S-a găsit o soluție tehnică pentru funcționarea unui analizor de droguri care stă nefolosit de aproape un an de zile

Reacția procurorilor de la Parchetul Curții de Apel, după articolul în care Monitorul sesiza că în 2025 nu s-a comunicat finalizarea niciunui dosar

Reacția procurorilor Parchetului Curții de Apel, după articolul în care Monitorul sesiza că în 2025 nu s-a comunicat finalizarea niciunui dosar
Reacția procurorilor Parchetului Curții de Apel, după articolul în care Monitorul sesiza că în 2025 nu s-a comunicat finalizarea niciunui dosar