Dosarul în care este cercetat accidentul mortal în care a fost implicat Bogdan-Andrei Loghin, fostul viceprimar al Rădăuțiului, se acoperă de praf, iar dacă lucrurile se vor derula în continuare în aceeași notă grosimea prafului va crește semnificativ.
Chiar dacă au trecut două luni de la producerea evenimentului soldat cu moartea unei fete în vârstă de 15 ani, concluziile medico-legale ale autopsiei nu sunt cunoscute. Și asta pentru că poliția nu a avut bani să plătească expertiza medico-legală, fără de care celelalte acte procedurale din dosar sunt blocate.
Practic, ancheta bate pasul pe loc, iar un verdict în ceea ce privește gradul de vinovăție al lui Bogdan-Andrei Loghin nu poate fi stabilit, indiferent care va fi la final verdictul. Din primele date ale anchetei s-ar părea că minora ar fi traversat prin loc nemarcat și fără să se asigure.
În discuție intră însă un alt aspect extrem de important: viteza cu care fostul viceprimar circula prin localitate. Or, acest lucru nu poate fi stabilit decât prin intermediul unei expertize de specialitate, care nu poate fi comandată până când în dosar nu va exista un suspect.
În lipsa concluziilor medico-legale, cercetările în dosar se realizează in rem, adică pentru fapte, nu și față de persoane.
Se pare că acesta nu este singurul dosar care trenează din cauză că poliția nu și-a achitat datoriile către Serviciul de Medicină Legală Suceava, ceea ce face ca multe familii care doresc să li se facă dreptate așteaptă fără să poată face mare lucru.
Accidentul s-a produs pe drumul național 17A, în Sucevița
Accidentul în care a fost implicat Bogdan-Andrei Loghin a avut loc la începutul lunii decembrie a anului trecut. O fată în vârstă de 15 ani a vrut să traverse drumul național din localitate, DN 17A, prin apropierea unui magazin, însă nu pe un loc marcat. Bogdan-Andrei Loghin, aflat la volanul unei autoutilitare marca Ford Tranzit, se deplasa dinspre centrul localității spre comuna Marginea.
La un moment dat, conducătorul autoutilitarei a fost surprins de apariția pe carosabil a unei tinere care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura, în dreptul magazinului ”La Doi Pași”, condiții în care nu a mai putut evita impactul cu aceasta. Minora a fost lovită cu partea stânga-față a mașinii și proiectată pe partea carosabilă. La locul accidentului au sosit în cel mai scurt timp autospeciale de la SAJ și SMURD care i-au acordat primul ajutor, apoi au transportat-o pe minoră la Spitalul Municipal Rădăuți, însă din cauza leziunilor deosebit de grave fata a murit la scurt timp la unitatea spitalicească din Rădăuți.
Bogdan-Andrei Loghin, în vârstă de 38 de ani, a fost verificat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. La acea vreme, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările se derulează sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.