Oferta turistică a județului Suceava va fi promovată, în lunile februarie și martie, la trei târguri de profil din România. Consilierii județeni au aprobat, în ultima ședință, promovarea județului la târgul Touristica, care va avea loc în perioada 14-16 februarie, la Cluj-Napoca, și la târgurile „Vacanța”, organizate între 28 februarie și 1 martie la Timișoara și între 13 și 15 martie la Iași. Delegația din județ care va participa la cele trei târguri va fi formată din reprezentanți ai Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Suceava și un meșter popular.
Cheltuielile de participare la aceste târguri de turism vor fi de circa 25.600 de lei și vor fi suportate din bugetul propriu al județului Suceava. Vicepreședintele CJ Suceava Gheorghe Niță a declarat că prin participarea la aceste târguri se intenționează menținerea poziției județului Suceava pe primele locuri în opțiunile de petrecere a vacanțelor turiștilor români, în special pentru cei care vin din zona Iași sau din Ardeal. „Participarea la târgul de la Timișoara își propune să abordeze o piață turistică nouă, cea a Banatului, cu atât mai mult cu cât Timișoara va fi capitală culturală europeană în anul 2021, iar o însemnată parte a comunității din această zonă are legături strânse cu județul Suceava”, a spus Gheorghe Niță. El a spus că promovarea județului la cele trei târguri se va face prin intermediul materialelor de informare realizate de CJ Suceava, al ofertelor turistice propuse de operatorii economici și de asociațiile profesionale de turism din județ, precum și prin demonstrații de meșteșuguri tradiționale. Niță a mai spus că tema centrală a standului de promovare a județului Suceava va fi programul „Paștele în Bucovina”.
Gheorghe Niță a mai precizat că promovarea potențialului turistic al județului la aceste târguri organizate în România au contribuit, în mare măsură, la creșterea numărului de turiști, în special cei români, în județul Suceava. Astfel, vicepreședintele CJ Suceava a declarat că potrivit datelor statistice, în anul 2019 s-a înregistrat o creștere de aproximativ 11% a sosirilor de turiști români în județul Suceava, comparativ cu 2018.