Sărbătoare

Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava

Ziua Colegiului Național "Mihai Eminescu"

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava a sărbătorit, la 15 ianuarie 2020,ziua instituției de învățământ patronate de Marele Poet,programul pregătit cu acest prilej avându-i în prim plan pe elevi ai instituției, actuali și foști profesori, părinți.
Manifestările au debutat cu depunerea de coroane la bustul poetului Mihai Eminescu, din parcul „Simion Florea Marian”, urmată deactivități omagiale organizate în școală, pe niveluri de învățământ.
În biblioteca școlii s-au desfășurat o serie de activități culturale reunite sub genericul „Eminescu și cititorii”: „Mihai Eminescu” – expoziție de carte;„De la manuscrisele lui Eminescu la poezia de pe Facebook” – dezbatere în sala de lectură; recital de muzică și poezie.
Tot în cursul zilei de ieri, a fost oficiată o slujbă religioasă și a avut loc un consiliu profesoral festiv, sub auspiciile geniului eminescian, cu tema „De la tăbliță – la tabletă sau de la plăcerea vorbei, la un simplu click”.
Evenimentul a cuprins discursuri, alocuțiuni, dezbateri educaționale, la careau participat profesorii pensionari ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”, profesori ai școlii, elevi, părinți, reprezentanți ai comunității locale, personalități culturale.
În programul Zilei Colegiului au mai figurat concursul „Elevi acum, profesori în devenire”, lansarea de carte a pr. Cezar Onesim, precum și o scurtă prezentare a proiectelor desfășurate în cadrul Programului ERASMUS.

Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Activități omagiale dedicate Poetului Național, de Ziua Colegiului ”Mihai Eminescu” Suceava
Ziua Colegiului Național "Mihai Eminescu"
Ziua Colegiului Național "Mihai Eminescu"

Recomandări

Profesori de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au participat la un stagiu de formare europeană în Franța

Cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava au participat la un curs de formare profesională în Sevilia, Spania