Dezacord

Elevii contestă proiectul privind structura anului școlar următor și propun începerea cursurilor la 1 septembrie



Consiliul Național al Elevilor solicită ca școala să înceapă la 1 septembrie și să se încheie la 1 iunie
Consiliul Național al Elevilor solicită ca școala să înceapă la 1 septembrie și să se încheie la 1 iunie

Consiliul Național al Elevilor contestă proiectul privind structura anului școlar următor, lansat de Ministerul Educației în această săptămână, proiect care propune începerea cursurilor pe 14 septembrie, 34 de săptămâni de cursuri repartizate în două semestre egale ca durată și două vacanțe în plus (o vacanță intersemestrială și o vacanță de primăvară), mai scurte.
Elevii nu sunt de acord cu data de 14 septembrie pentru începerea cursurilor și propun ca acestea săînceapă la 1 septembrie și să se încheie în 1 iunie, precizând că „orice zi petrecută pe băncile școlii în luna iunie nu produce nici un fel de beneficiu pentru elevul din România, iar acest aspect se transpune în absenteismul masiv al elevilor în lunile verii”.
Tot pentru următorul an, ministerul vrea o vacanță de iarnă în perioada 23 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021, urmată la scurt timp de o vacanță intersemestrială (30 ianuarie – 7 februarie 2021). Referitor la acest aspect, elevii apreciază că această decizie ar produce un real dezechilibru din punct de vedere educațional.
„Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educație, întrucât întreaga perioadă dintre cele două vacanțe (vacanța de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situației școlare și nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa școlară”, arată Consiliul Elevilor prin intermediul unui comunicat de presă.
Ordinul Ministerului Educației prevede ca anul școlar să aibă 34 de săptămâni, „cel mai scurt an școlar din istoria recentă”, după cum menționează elevii care consideră că nu structura anului școlar ar trebui să fie una mai aerisită, ci metodele de predare, de învățare sau de evaluare folosite.
„Deși apreciem faptul că, menținând principiul transparenței decizionale, proiectul privind structura anului școlar 2020-2021 este supus unei dezbateri publice, nu suntem de acord cu structura propusă – în primul rând, cursurile se doresc a începe prea târziu, iar dacă dorim o abordare calitativă și incluzivă, trebuie să milităm pentru ca anul școlar să aibă o structură fixă, cursurile să înceapă anual pe 1 septembrie și să se încheie pe 1 iunie. (…) Ne dorim stabilitate și asumare politică pentru ca anul școlar să înceapă pe 1 septembrie și să se încheie pe 1 iunie și vom continua să milităm pentru concretizarea acestui demers. Îi solicităm doamnei ministru al Educației și Cercetării să vadă beneficiile pe termen lung care vor deriva din această măsură. Vacanțele profesorilor, tichetele de vacanță ale antreprenorilor în turism pot aștepta – educația nu mai poate aștepta“, a declarat Antonia Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.



Recomandări

„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”
„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

„Ia românească” – vernisaj în cadrul concursului interjudețean „Trecutul, prezentul și viitorul nostru”

A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru
A șaptea ediție a Concursului Interjudețean de Educație civică, voluntariat și proiecte caritabile Trecutul, prezentul și viitorul nostru

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

„Lira de Aur” și-a desemnat câștigătorii. Trofeul din acest an a fost obținut de pianistul Andrei George Țăranu, elev în clasa a XI-a