Serviciile de eliberare a pașapoartelor din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor vor avea ghișeele deschise pentru cetățenii români pe timpul sărbătorilor de iarnă, exceptând zilele de 25 și 26 decembrie 2019, 1 și 2 ianuarie 2020, conform unui comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al Prefecturii Suceava, Diana Gășpărel. Astfel, în zilele de 23 și 24 decembrie, orarul de funcționare este în intervalul 8.00-16.00, la fel ca și în ziua de vineri, 27 decembrie. Sâmbătă, 28 decembrie, va fi deschis de la 9.00 la 15.00, duminică, 29 decembrie, 9.00-13.00, iar în zilele de 30-31 decembrie, programul pentru public este 8.00-16.00. În zilele de 1 și 2 ianuarie este închis, dar ghișeele se redeschid în data de 3 ianuarie, de la ora 8.00 până la ora 16.00. Sâmbătă, 4 ianuarie, programul este 9.00-15.00, iar duminică, 5 ianuarie, 9.00-13.00.