La Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a avut loc luni, 9 decembrie, spectacolul caritabil organizat de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, un eveniment de înaltă clasă, care a impresionat publicul prin complexitate, profunzime și implicare.
Pe scenă au urcat elevii din trupa de teatru Eco Art, care au „strecurat” în sufletul fiecăruia „bulgării de timp” ce păreau pierduți în negura vremii. Viața a fost privită ca un joc în care diverși oameni (Cain 1 – Fabio Cîmpan, Inane 1 – Nadina Druță, Lily 1 – Ana Pentilescu, Pierro – Alexandru Aldea și Auraș – Andreea Mehedeniuc) intră în labirintul Omului Negru (jucat exemplar de Mihai Alexandru Biholar), pentru a scăpa de amintiri. Alergând prin viață, au uitat să prețuiască momentele importante, să-și ia un răgaz să înțeleagă rostul fiecărei clipe. Amintirile s-au perindat prin fața publicului, făcându-i pe cei din sală să tremure de emoție sau să se înfioare în momentele tensionate (tânărul Cain – Marian Vultur, Inane 2 – Emilia Asofroniei, tânăra – Valentina Brădățan, amicul – Ionuț Arcălean, David – Ana Odociuc, Lily 2 – Andra Dutcovici, prietena – Cristina Dascălu, fata de pe bancă – Andra Dutcovici).
Combinație stilizată între arte marțiale, dans, acrobație
Spectacolul a fost armonios îmbinat cu momente unice create de profesorul Emilian Moncea, împreună cu echipa de la Capoeira Brasil. Aceștia ne-au prezentat o combinație stilizată între arte marțiale, dans, acrobație, muzică și cultură afro – braziliană, o simbioză perfectă între forță și suplețe, haos și echilibru, violență și muzică, poezie și mișcare.
În plus, Sabrina Oniga a fascinat spectatorii cu două dansuri contemporane uimitoare și un tango răvășitor, alături de Marian Vultur.
Adevărații actori, elevii din trupa Eco Art, îndrumați de profesoara Alina Ciobîcă, au amintit publicului că fiecare dintre noi are propria poveste, că își trăiește propria dramă, își duce până la capăt propriul război. Scenariul Alexandrei Florea a reamintit „că noi decidem dacă permitem amintirilor să ne doboare sau să ne înalțe pe culmile fericirii, că nici un copac nu crește fără rădăcini și nici o construcție nu se înalță fără temelie. În loc să fugim de amintiri, am învățat de la acești copii minunați să construim bulgari de timp, să acceptăm ce-am avut, bun sau rău, să prețuim ce avem, să ne păstrăm amintirile pentru că, în fond, ele sunt ceea ce va rămâne când totul va părea pierdut. O seară de neuitat dedicată celor pe care soarta nu i-a binecuvântat îndeajuns”.
