Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
La Teatrul Municipal "Matei Vişniec" Suceava a avut loc luni, 9 decembrie, spectacolul caritabil organizat de Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava, un eveniment de înaltă clasă, care a impresionat publicul prin complexitate, profunzime şi implicare.
Pe scenă au urcat elevii din trupa de teatru Eco Art, care au „strecurat” în sufletul fiecăruia "bulgării de timp" ce păreau pierduţi în negura vremii. Viaţa a fost privită ca un joc în care diverşi oameni (Cain 1 - Fabio Cîmpan, Inane 1 - Nadina Druţă, Lily 1 - Ana Pentilescu, Pierro - Alexandru Aldea şi Auraş - Andreea Mehedeniuc) intră în labirintul Omului Negru (jucat exemplar de Mihai Alexandru Biholar), pentru a scăpa de amintiri. Alergând prin viaţă, au uitat să preţuiască momentele importante, să-şi ia un răgaz să înţeleagă rostul fiecărei clipe. Amintirile s-au perindat prin faţa publicului, făcându-i pe cei din sală să tremure de emoţie sau să se înfioare în momentele tensionate (tânărul Cain - Marian Vultur, Inane 2 - Emilia Asofroniei, tânăra - Valentina Brădăţan, amicul - Ionuţ Arcălean, David - Ana Odociuc, Lily 2 - Andra Dutcovici, prietena - Cristina Dascălu, fata de pe bancă - Andra Dutcovici).
Combinaţie stilizată între arte marţiale, dans, acrobaţie
Spectacolul a fost armonios îmbinat cu momente unice create de profesorul Emilian Moncea, împreună cu echipa de la Capoeira Brasil. Aceştia ne-au prezentat o combinaţie stilizată între arte marţiale, dans, acrobaţie, muzică şi cultură afro - braziliană, o simbioză perfectă între forţă şi supleţe, haos şi echilibru, violenţă şi muzică, poezie şi mişcare.
În plus, Sabrina Oniga a fascinat spectatorii cu două dansuri contemporane uimitoare şi un tango răvăşitor, alături de Marian Vultur.
Adevăraţii actori, elevii din trupa Eco Art, îndrumaţi de profesoara Alina Ciobîcă, au amintit publicului că fiecare dintre noi are propria poveste, că îşi trăieşte propria dramă, îşi duce până la capăt propriul război. Scenariul Alexandrei Florea a reamintit „că noi decidem dacă permitem amintirilor să ne doboare sau să ne înalţe pe culmile fericirii, că nici un copac nu creşte fără rădăcini şi nici o construcţie nu se înalţă fără temelie. În loc să fugim de amintiri, am învăţat de la aceşti copii minunaţi să construim bulgari de timp, să acceptăm ce-am avut, bun sau rău, să preţuim ce avem, să ne păstrăm amintirile pentru că, în fond, ele sunt ceea ce va rămâne când totul va părea pierdut. O seară de neuitat dedicată celor pe care soarta nu i-a binecuvântat îndeajuns”.
