În perioada 6-8 decembrie, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei a organizat cea de-a XXI-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică și Informatică Memorial „Ștefan Dârțu”, un eveniment tradițional, așteptat de elevii pasionați ai celor două discipline.
Potrivit organizatorilor, în acest an s-au înscris un număr record de participanți. Pentru disciplina matematică s-au înscris peste 350 de elevi, iar la informatică au participat 90 de concurenți.
„Este o deosebită onoare, dar și responsabilitate pentru noi să putem organiza un eveniment de o asemenea anvergură”, a declarat directorul liceului și coordonatorul echipei de organizare, prof. Paul Bereholschi.
Președintele comisiei de concurs a fost lect. univ. dr. Marius Apetrii, prodecanul Facultății de matematică din cadrul Universității “Al.I. Cuza” din Iași.
Președinte executiv pentru disciplina matematică a fost prof. Marinela Cristina Cimpoeșu, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean, iar președinte executiv pentru ramura de informatică a concursului a fost prof. Giorgie Vlad, inspector IȘJ Suceava.
La buna reușită a concursului au contribuit Consiliul Local Vatra Dornei, Primăria municipiului Vatra Dornei, Consiliul Județean Suceava, IȘJ Suceava, precum și o serie de sponsori inimoși.
Locul I la informatică a fost adjudecat de: Matei Tomniuc (Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava), Andrei Cherteș (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava), Paul Burcă (Școala Gimnaziala Nr. 1 Vatra Dornei), Ștefan Domunco (CN ”Ștefan cel Mare” Suceava), Alexandru Hurjui (CN ”Ștefan cel Mare”), Cătălin Demian (CN „Liviu Rebreanu” Bistrița), Daniel Todașcă (CN ”Ștefan cel Mare”).
Rezultatele concursului la matematică i-au plasat pe locul I pe: Miriam Ignat (Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului), Sabrina Giulia Macoveiciuc (CN ”Ștefan cel Mare”), Tudor Andrei Aparaschivei (CN ”Ștefan cel Mare”), Radu Ionuț Stoleriu (CN “Emil Racoviță” Iași), Gabriel Turbincă (CN “Emil Racoviță” Iași), Andrei Cătălin Moca (CN „Liviu Rebreanu” Bistrița), Bogdan Rusu (CN „Ștefan cel Mare”), Gabriel Brehuescu (CN „Mihai Eminescu” Botoșani), Paul Florin Rebenciuc (CN „Ștefan cel Mare”).
Atât la deschiderea oficială care a avut loc la liceu, cât și la festivitatea de premiere desfășurată duminică dimineață într-o atmosferă de sărbătoare, a participat primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, care a transmis mesaje de felicitare concurenților, profesorilor îndrumători, părinților și organizatorilor evenimentului.