Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 9 dec 2019 - Anul XXIV, nr. 288 (7289)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Ședinţă solemnă

Noul prefect al judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a fost instalat oficial în funcţie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Noul prefect al judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a fost instalat în funcţie, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, sâmbătă, la Palatul Administrativ. Evenimentul a avut loc în prezenţa ministrului Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, a primarului Sucevei, Ion Lungu, a subprefectului Silvia Boliacu, dar şi a fostului prefect, Mirela Adomnicăi. Printre invitaţii prezenţi s-au numărat şi parlamentarii PNL Dumitru Mihalescul şi Constantin Daniel Cadariu, cei ai PSD, Ioan Stan, Virginel Iordache, Alexandru Rădulescu şi Maricela Cobuz, deputatul Partidului Forţa Naţională, Alexandru Băişanu, primari şi şefi de instituţii sucevene.

Ceremonia a fost deschisă de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, care a dat citire Hotărârii de Guvern prin care Alexandru Moldovan a fost numit în funcţia de prefect. Apoi a urmat depunerea jurământului în funcţia de prefect de către acesta.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, l-a felicitat pe Alexandru Moldovan pentru numirea în funcţia de prefect, el declarând că va avea tot sprijinul său şi al Guvernului din care face parte. „În calitate de sucevean şi de ministru al Culturii vă felicit şi vă doresc să duceţi la îndeplinire acest rol important, cu responsabilitate şi eficienţă pentru judeţ. Vă asigur atât pe dumneavoastră, cât şi întreaga audienţă de sprijinul meu necondiţionat şi de cele mai bune intenţii. Mă bucur că astăzi un ministru de 44 de ani instalează un prefect de 44 de ani. E o generaţie în care foarte mulţi dintre dumneavoastră îşi pun toate speranţele şi sperăm să nu vă dezamăgim”, a spus ministrul Bogdan Gheorghiu.

Invitat să ia cuvântul, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, i-a transmis lui Alexandru Moldovan că „ne bucurăm că sunteţi omul acestui pământ sfânt”, el adăugând că numirea lui în funcţia de prefect a fost „o hotărâre bună”, pentru că şi preşedintele României, Klaus Iohannis „vrea o Românie curată, dreaptă, aş zice eu un cer nou şi pământ nou”. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor l-a sfătuit pe Alexandru Moldovan ca în activitatea pe care o va avea să fie călăuzit de principiul „nu e greu să trăieşti, ci e greu să cumpăneşti”, el adăugând că virtutea cea mai de seamă este „dreapta socotinţă”.

 

Flutur consideră că instituţiile trebuie să funcţioneze cât mai repede pentru a asigura bunăstarea şi siguranţa cetăţenilor

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că îl bucură faptul că la o lună de la instalarea Guvernului condus de Ludovic Orban, „debutăm şi la Suceava cu noul prefect al judeţului”. Gheorghe Flutur i-a mulţumit fostului prefect al judeţului, Mirela Adomnicăi, pentru colaborarea avută în mandatul acesteia. Flutur a spus că noul prefect este un profesionist, un om apolitic, de profesie jurist, care a lucrat opt ani în Instituţia Prefectului, iar în ultimii cinci ani a fost directorul executiv al Direcţiei de Administraţie Publică Locală din CJ Suceava. „Suceava are azi o şansă ca un profesionist să se ocupe de frâiele Prefecturii. Consiliul Judeţean pierde un coleg, dar judeţul va avea de câştigat şi îmi exprim speranţa într-o colaborare foarte bună cu noul prefect”, a spus Flutur. El a subliniat că este nevoie ca instituţiile să funcţioneze cât de repede, solicitându-i lui Alexandru Moldovan ca la şedinţele Colegiului Prefectural să participe şi administraţiile locale, cu teme foarte bine pregătite. Gheorghe Flutur a precizat că o problemă care trebuie clarificată este cea a proiectelor PNDL. „Vrem să închidem anul şi să decontăm lucrările şi datoriile la proiectele PNDL. Aş dori, domnule prefect, să ştim şi noi această situaţie exactă. Câte proiecte au, stadiul lor, ce datorii sunt, pentru ca Guvernul să facă aceste plăţi, să deblocheze agenţii economici. Cred că va trebui să ne întâlnim foarte repede pe această temă şi solicit ca şi Consiliul Judeţean să participe, pentru că din păcate a fost ocolit şi nu o spun cu reproş”, a declarat Flutur. El a făcut un apel către primari şi şefii instituţiilor să se întâlnească de urgenţă pentru a discuta priorităţile şi propunerile pentru bugetul de stat pe anul 2020, dar şi pentru a propune obiective care trebuie finanţate, cum ar fi şi modernizarea vămii Siret.

Preşedintele CJ Suceava a spus că o altă problemă este cea a lucrărilor de îndiguire din judeţ, considerând că nu este normal ca judeţele Neamţ şi Bistriţa-Năsăud să primească jumătate din banii de la nivel naţional, iar Suceava să nu beneficieze fonduri pentru aceste investiţii. De asemenea, Gheorghe Flutur consideră că trebuie clarificată şi problema persoanelor care se judecă pentru proprietăţile lor după ce au fost finalizate lucrările de cadastrare în mai multe localităţi. Flutur a precizat că şi instituţiile statului trebuie să conlucreze mai bine, arătând că nu este normal ca Statistica să raporteze 300.000 de turişti pe an în judeţul Suceava, iar alte entităţi să anunţe 500.000. El a adăugat că două direcţii trebuie urmărite în colaborarea dintre administraţia judeţeană, locală şi Prefectură, prima dintre acestea fiind siguranţa cetăţeanului, cu accent pe prevenţie.

„Să nu se supere nimeni dacă o să spunem mai apăsat că poliţia are nevoie de dotări şi de mai mulţi bani în buget, pentru că noi nu vrem să fim Caracal. Sub nici o formă”, a spus Flutur.

El a precizat că a doua direcţie trebuie să fie dezvoltarea judeţului şi o absorbţie mai mare a fondurilor europene. Gheorghe Flutur a evidenţiat faptul că sub egida actualului Guvern, deja judeţul Suceava beneficiază de un proiect de un sfert de miliard de euro pentru lucrări de apă şi canalizare, dar şi că s-a reuşit rezolvarea problemei termoficării în Vatra Dornei.

Și primarul Sucevei, Ion Lungu, a ţinut să-l felicite pe Alexandru Moldovan pentru numirea în funcţia de prefect. „Este un om tânăr, profesionist, fără carnet de partid. Prefectul trebuie să fie al tuturor”, a spus Lungu. El a precizat că a lucrat foarte bine cu toţi prefecţii şi i-a mulţumit fostului prefect Mirela Adomnicăi pentru colaborarea avută în mandatul acesteia.

El i-a transmis noului prefect că în condiţiile în care a obţinut toate avizele necesare, săptămâna aceasta va merge deja la el şi la preşedintele CJ Suceava, pentru a pregăti Hotărârea de Guvern pentru transferului parcului Șipote la Primăria Suceava.

 

Moldovan vrea reinstaurarea meritocraţiei în ocuparea funcţiilor de conducere

În ceea ce-l priveşte pe noul prefect al judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, acesta a ţinut să îi mulţumească pentru încredere premierului Ludovic Orban. „Este o onoare şi o responsabilitate foarte mare pentru un funcţionar public să acceadă în această înaltă funcţie publică de prefect”, a spus Alexandru Moldovan. El a precizat că îşi doreşte ca în calitate de prefect să acţioneze în aşa fel încât cetăţenii să recapete încrederea în serviciile publice.

„Unul din obiectivele esenţiale puse de Guvernul României, în care personal cred cu tărie, este reconstituirea încrederii cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile publice locale. Acest aspect va constitui o preocupare zilnică a mandatului meu”, a afirmat Moldovan. El personal a constatat că sistemul public nu oferă satisfacţie deplină nici persoanelor care apelează la serviciile publice, nici persoanelor care compun acest sistem. „Progresele în administraţia publică locală şi centrală în ultimii 15 ani nu pot fi negate. Însă constatăm cu toţii unele regrese în ceea ce priveşte actul de calitate al serviciului public. Și deşi toţi constatăm şi ridicăm unele nemulţumiri, birourile şi sertarele tuturor instituţiilor publice sunt pline de studii de impact şi de analiză care arată cum şi în ce mod s-ar putea îmbunătăţi serviciile”, a precizat Alexandru Moldovan. El a adăugat că îşi doreşte să revigoreze serviciile publice pentru a determina întoarcerea administraţiei publice locale şi a serviciilor publice către cetăţeni, dar şi reinstalarea meritocraţiei în funcţiile publice de conducere.

„De asemenea, un obiectiv pe care îl voi avea va fi cel de a sprijini accesarea fondurilor comunitare pentru dezvoltarea localităţilor”, a spus Alexandru Moldovan.

Noul prefect al judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, are 44 de ani şi este de profesie jurist. Înainte de a fi numit prefect, Alexandru Moldovan ocupa funcţia de director executiv al Direcţiei de administraţie publică locală din cadrul Consiliului Judeţean Suceava. În perioada 2006 – 2014 el a fost consilier juridic în cadrul Prefecturii Suceava, în anul 2006 fiind şi şef al Oficiului Prefectural Rădăuţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Noul prefect al judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a fost instalat oficial în funcţie.
 Vizualizări articol: 2574 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 3 voturi
Noul prefect al judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, a fost instalat oficial în funcţie3.753

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei