Numire

Comisarul-șef Ovidiu Sîrbu, împuternicit șef al BCCO Suceava

Comisarul-șef Ovidiu Sîrbu
Comisarul-șef Ovidiu Sîrbu

Comisarul-șef Ovidiu Sîrbu a fost împuternicit la conducerea Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Suceava. Ofițerul a preluat această funcție pe data de 22 noiembrie și împuternicirea este valabilă timp de 6 luni.
Ovidiu Sîrbu a intrat în poliție în cursul anului 2001, iar până în 2015 a activat la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava. Timp de patru ani, până pe 12 august 2019, a ocupat funcția de șef Serviciu Ordine Publică în cadrul IPJ Suceava, iar de la acea dată și până pe 22 noiembrie a lucrat ca ofițer la Serviciul Județean Anticorupție.
În calitate de șef la BCCO Suceava, comisarul-șef Ovidiu Sîrbu și-a propus câteva obiective îndrăznețe, care au legătură cu realitățile momentului.
„Rutele de migranți au suferit modificări și constatăm că tot mai multe persoane care doresc să ajungă în Occident tranzitează această zonă. Aceasta este provocarea momentului, una căreia trebuie să-i facem față pentru a asigura frontiera Uniunii Europene. Nu vom neglija nici activitatea de combatere a traficului cu produse accizabile și tot ceea ce este legat de criminalitatea organizată”, a declarat comisarul-șef Ovidiu Sîrbu.

Recomandări

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Ștefan Pricop, șef de promoție la Academia Tehnică Militară, specialist în apărare CBRN și materiale energetice