Medicii specialiști și managerii spitalelor publice – pentru cabinetele ambulatorii de specialitate ale spitalelor – pot solicita Casei de Asigurări de Sănătate Suceava prelungirea programului de lucru, în cazul în care există adresabilitate crescută din partea pacienților pentru o anumită specialitate, a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, președintele – director al CAS Suceava, dr. Claudiu Cobuz.
Medicul a arătat că, în prezent, CAS Suceava are încheiate 111 contracte de prestări servicii medicale în ambulatoriul de specialitate clinic, cu 380 de medici specialiști, incluzând și ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice. Necesarul de medici specialiști pentru fiecare specialitate clinică și zonă a județului este analizat și stabilit de o comisie constituită conform prevederilor legale din reprezentanți ai CAS, DSP, Colegiului Județean al Medicilor, asociației sindicală și ai celei patronale a medicilor specialiști.
„Pentru a veni în sprijinul asiguraților, CAS Suceava nu a limitat și a aprobat de fiecare dată solicitările medicilor specialiști de prelungire a programului de consultații, astfel încât mai mulți pacienți au primit servicii medicale gratuite. În prezent avem un număr de 24 de furnizori din ambulatoriul de specialitate care au program de activitate majorat, la nivelul întregului județ, specialitățile medicale fiind psihiatrie, dermatologie, diabet, oftalmologie, oncologie, neurologie, neuropsihiatrie infantilă, ortopedie, pediatrie, medicina internă, ORL”, a afirmat directorul CAS Suceava.
Acesta a mai spus că pentru specialitățile clinice o normă reprezintă un program de lucru de 7 ore în medie pe zi și, respectiv, de 35 ore pe săptămână. Prelungirea programului permite decontarea unui număr mai mare de consultații medicale acordate persoanelor asigurate, de către medicii specialiști.