La nivel național

Polițistul sucevean Bogdan Bănică, ales președinte executiv al Sindicatului Decus

Bogdan Bănică a fost ales președinte executiv al Sindicatului „Decus”
Bogdan Bănică a fost ales președinte executiv al Sindicatului „Decus”

Polițistul criminalist sucevean Bogdan Bănică a fost ales președinte executiv al Sindicatului Național al Polițiștilor din România „Decus”. Este practic a doua funcție la nivel național în cadrul sindicatului.
Bogdan Bănică s-a remarcat în ultimii ani prin tonul extrem de virulent la adresa șefilor de la nivelul poliției județene ori a ministrului de interne. Bănică este apreciat de o parte din colegi, care se regăsesc în nemulțumirile exprimate direct de acesta, însă are și mulți contestatari, care consideră că limbajul depășește limita decenței și afectează imaginea poliției. Cert este că Bogdan Bănică a devenit un sindicalist vizibil, și nu numai la nivel de Suceava.
Referitor la noua postură, Bogdan Bănică a declarat:
„Avansarea într-o funcție de asemenea anvergură mă responsabilizează și mai mult, motivându-mă suplimentar, dacă mai era cazul, să-i reprezint în continuare cu profesionalism pe membrii noștri de sindicat care au ales să facă parte din familia DECUS. Nu voi permite în continuare ca drepturile să le fie încălcate, nu voi tolera nici cel mai mic abuz și vă asigur că voi sesiza toate instituțiile competente, cât și opinia publică cu privire la aspectele negative de care voi lua act. Am convingerea că împreună vom reuși să schimbăm, măcar în parte, mentalități învechite și gândiri obtuze, cu respectarea întocmai a legislației în vigoare. Este timpul de un «refresh» în Poliția Română, pe care cred că Decus îl va iniția, cu sprijinul fiecărui polițist în parte”.
Președintele la nivel național al sindicatului este Gabriel Nicolae Ivanov, și el polițist criminalist.

Recomandări

Un virtuoz al viorii, Bogdan Costache, și-a arătat măiestria și ca dirijor, pe scena suceveană, în „Regal vienez”

Șoferii care nu opresc la semnalul polițiștilor pot scăpa, dacă sunt prinși, cu o amendă de 290 de lei

Polițistul sucevean Bogdan Bănică, președintele executiv la nivel național al Sindicatului Național al Polițiștilor DECUS
Polițistul sucevean Bogdan Bănică, președintele executiv la nivel național al Sindicatului Național al Polițiștilor DECUS