Periculos

S-a urcat băut la volan și s-a oprit cu mașina într-un gard



Un bărbat care s-a urcat băut la volan în toiul nopții a pierdut controlul direcției și s-a izbit în gardul unei locuințe din comuna Adâncata. Bărbatul s-a ales cu un dosar penal, după ce la spital a refuzat recoltarea probelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Adâncata au fost înștiințați prin intermediul unui apel la 112, în cursul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 02.40, despre producerea unui eveniment rutier în comuna Adâncata, soldat doar cu pagube materiale, în care șoferul implicat se pare că se află sub influența băuturilor alcoolice. Ajunși în intersecția DN 29A cu DJ 208D, polițiștii au identificat un autoturism VW Passat avariat, care lovise gardul ce împrejmuiește locuința unei familii din localitatea Adâncata. Lângă autoturism se aflau un bărbat și soția acestuia, ambii din satul Grigorești, comuna Siminicea. Întrucât conducătorul auto mirosea a alcool, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost apoi condus la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava, unde în prezența personalului medical bărbatul a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal de cercetare pentru comiterea infracțiunii de „refuz de prelevare a mostrelor biologice”.



Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său