Evaluare

IȘJ: Directorii de școli au primit ”Foarte bine” pentru activitatea lor din anul școlar trecut



Inspectoratul Școlar Suceava
Inspectoratul Școlar Suceava

Punctaje mari și calificative maxime pentru directorii unităților de învățământ din județ, din partea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava.
Reprezentanții instituției au apreciat cu ”Foarte bine” activitatea managerilor în anul școlar trecut, bilanțul pozitiv asigurându-le, cel puțin teoretic, menținerea pe funcție.
Diferențele le-au făcut punctajele obținute, de peste 86, potrivit insp. Cezar Anuței, purtător de cuvânt al IȘJ Suceava.
Evaluarea managerilor se realizează anual și ține cont de o serie de indicatori de performanță și atribuții (organizare, conducere/coordonare, monitorizare, pregătire etc.), de relațiile cu autoritățile și sindicatele, părinți și angajații școlii.
În anul școlar 2018-2019, în unitățile de învățământ preuniversitar din județ erau 212 directori și 66 de directori adjuncți.
Cum se face evaluarea
Într-o primă fază a evaluării, managerii au completat o fișă de autoevaluare și și-au acordat singuri calificative în funcție de modul în care au administrat școala în anul școlar precedent. Fiecare a făcut o analiză asupra activității desfășurate în școală, documentele fiind înaintate către Inspectoratul Școlar Suceava.
Fișa are în vedere criterii precum: criteriile de dezvoltare a unității de învățământ, organizarea unității, conducerea/coordonarea activității, motivarea/antrenarea personalului din subordine, monitorizare, evaluare, controlul activității din unitatea de învățământ, relațiile de comunicare și pregătirea profesională.
Pe lângă fișele de autoevaluare, directorii și directorii adjuncți ai școlilor și liceelor din județ au trimis și un raport argumentativ și documente justificative.
Vine la rând evaluarea de etapă în cadrul căreia inspectori școlari merg în teren și se consultă cu personalul didactic și nedidactic al școlii, cu sindicate, cu autorități locale și părinți, în urma discuțiilor realizându-se un raport de etapă.
Ulterior, comisia de evaluare stabilește punctaje și acordă calificative, acestea fiind trimise spre validare în Consiliul de Administrație al IȘJ.
În urma evaluării, punctajul obținut determină acordarea calificativului, astfel: pentru 86-100 de puncte – calificativul “Foarte bine”, pentru 71-85 de puncte – calificativul “Bine”, pentru 61-70 de puncte – “Satisfăcător” și pentru 0-60 de puncte – “Nesatisfăcător”.
După evaluarea directorilor, urmează evaluarea inspectorilor școlari, a inspectorilor generali adjuncți, a inspectorului general și a directorului Casei Corpului Didactic, aceștia din urmă fiind notați de Ministerul Educației.



Recomandări

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”

Guvernul îi trimite pe directorii de școli 14 ore/ săptămână la catedră. „Cineva, acolo sus, crede că avem prea mult timp liber!”