Pe 16 octombrie, Școala Gimnazială „Dimitrie Păcurariu” Șcheia a marcat Ziua Națională a Alimentației și a Combaterii Risipei Alimentare, problemă mondială care a căpătat o importanță din ce în ce mai mare pe agenda publică și politică din ultimii ani. Importanța acestui subiect va continua să crească, având în vedere nevoia de a hrăni o populație mondială aflată în creștere.
Aga Zica, reprezentatul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a trimis materiale promoționale Școlii Șcheia, cadrele didactice prezentându-le elevilor claselor V-VIII și părinților invitați la activitate. Atât elevii, cât și părinții au fost interesați, unii dintre ei afirmând că nu știau câte alimente sunt aruncate și câtă risipă se face în România, dar și în lume.
Prof. Claudia Vornicu, de la Școala Șcheia, a menționat că în România risipa alimentară se ridică la 6.000 de tone pe zi. Un român aruncă zilnic 350 g de mâncare, ajungând să risipească anual 129 de kilograme de alimente.
Românii risipesc aproape cât media europeană, deși au venituri mult mai mici și cheltuiesc cam 40% pe mâncare.
Invitații activității au fost întrebați ce pot face să reducă risipa alimentară. Mulți dintre ei au răspuns că ar trebui să cumpere produse în cantități mai mici, pentru a nu fi nevoiți să le depoziteze în frigider și apoi să le arunce. De asemenea, au spus că ar trebui să verifice mai atent termenul de valabilitate al produselor și, nu în ultimul rând, să ofere produse și celor care nu au, persoanelor nevoiașe.
De asemenea, cadrele didactice le-au vorbit celor prezenți despre siguranța alimentară.
Părinții au înțeles că trebuie să aibă mare grijă de alimentația copiilor lor, deoarece numai în acest fel aceștia vor crește sănătoși, fără a fi nevoiți să apeleze la serviciile medicale.
„Opriți risipa alimentară! Împreună să păstrăm planeta verde! A fost sloganul după care s-a desfășurat această activitate. Părinții și elevii au fost încântați de activitate și în același timp și-au manifestat dorința de a participa și la alte activități de acest gen”, a transmis prof. Claudia Vornicu.
Activitate
Elevii de la școala Șcheia au învățat cum să combată risipa alimentară
