Reținut

Un tânăr băut și fără permis a ajuns după gratii după ce a provocat un accident

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Satu Mare, a ajuns pentru 24 de ore în spatele gratiilor, după ce s-a urcat băut la volan și a provocat un accident rutier, în urma căruia atât el cât și pasagerul din autoturism au fost răniți. În urma verificărilor întreprinse de polițiști, aceștia au constatat că permisul de conducere al tânărului era suspendat, acesta neavând drept de conducere pe drumurile publice.
Accidentul s-a produs duminică dimineață, pe un drum comunal din Satu Mare, în timp ce tânărul se afla la volanul unui autoturism BMW. La un moment dat, după efectuarea unei curbe spre dreapta, din cauza neadaptării vitezei pe sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, autoturismul ieșind în afara părții carosabile. Tânărul de la volan, precum și un alt tânăr în vârstă de 19 ani, pasager în mașină, au fost răniți și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cel de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul conducător auto figurează cu permisul de conducere suspendat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și „conducerea unui autovehicul de către o persoană a cărui drept de conducere a fost suspendat”.
Având în vedere gravitatea faptelor comise de către cel de la volan, pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți să facă o propunere de luare a unei măsuri preventive.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens