Examen

Profesorii care vor să depășească stadiul de debutant se pot înscriere pentru definitivat



Profesorii își pot depune dosarele de înscriere până pe 19 octombrie
Profesorii își pot depune dosarele de înscriere până pe 19 octombrie

Profesorii aflați la început de carieră și care vor să depășească statutul de debutant se pot înscrie la examenul de definitivat până pe 19 octombrie, în școli.
Imediat după perioada înscrierilor, până pe 4 noiembrie, dosarele vor fi transmise către Inspectoratul Școlar, care va verifica și aviza dosarele.
Definitivatul este o etapă obligatorie în cariera de profesor, care certifică faptul că un cadru didactic debutant dispune de pregătirea necesară pentru profesia didactică. După definitivat, evoluția în carieră se realizează prin gradul didactic II și gradul didactic I.
Examenul de definitivat 2020 este compus din proba scrisă, care se desfășoară pe 22 iulie, și două inspecții la clasă.
Etapa I este eliminatorie și implică susținerea a două inspecții de specialitate (până pe 29 mai 2020), iar etapa a II-a coincide cu examenul scris, programat pentru data de 22 iulie 2020. Afișarea rezultatelor este stabilită pentru 29 iulie, până pe 30 iulie fiind înregistrate contestațiile.
Pentru înscrierea la examenul de definitivare sunt necesare: fișa de înscriere la examenul de definitivare în învățământ, copii ale actelor de studii, document din care să rezulte absolvirea programului de pregătire psihopedagogică şi metodică, copii ale deciziei de repartizare pe post, buletin/carte de identitate, orice document care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul), adeverinţă privind calificativul acordat pentru ultimul an şcolar în care candidatul a desfăşurat activitate didactică, cu excepţia candidaţilor aflaţi în primul an de stagiu, adeverinţă privind achitarea taxei de înscriere la examen, pentru candidații care au participat la trei sesiuni anterioare și nu au promovat examenul.
Examenul scris are o pondere de 70%
Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ are o durată de un an şcolar.
Pentru a fi declarat promovat la definitivat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8. Aceasta se calculează ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen.Nota obținută la examenul scris de definitivat are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
Cei care nu trec examenul de definitivat pot să fie angajați în învățământ doar pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
77,7% dintre candidați au promovat examenul de anul acesta
256 de candidați din județ au susținut examenul de definitivat în anul școlar 2018-2019.
Procentul final de promovare la examenul național de definitivare în învățământ (sesiunea 2019), după soluționarea contestațiilor, a fost de 77,7%, ceea ce înseamnă că199 dintre candidați au promovat examenul. Un singur candidat care a susținut testarea (pentru o catedră la disciplina religie) are media 10 la acest examen. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava, cu medii între 8 și 8,99 au figurat 117 candidați, iar alți 81 au medii între 9 și 9,99. Numărul nepromovaților a fost de 57.



Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat