Furt

Spargere la Poșta din Neagra Șarului

Sediul oficiului poștal din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, a fost spart de hoți la finele săptămânii trecute. Hoții au tăiat un grilaj de fier de la un geam, cel mai probabil duminică noapte, și au deschis apoi seiful, în care au găsit bani.
Oficiul poștal este situat la parterul unui bloc de locuințe, într-o zonă circulată, însă nimeni nu a sesizat nimic pe parcursul nopții sau ulterior. Furtul a fost sesizat de angajații poștei, abia luni dimineață, când s-au prezentat la serviciu. Suma ar proveni din banii de pensie ajunși vineri la sediul poștei. Mare parte din bani au fost distribuiți pensionarilor, însă peste weekend în interior a rămas totuși o sumă importantă, în jur de 6.000 de lei.
Judiciariștii de la Poliția municipiului Vatra Dornei au ajuns la fața locului, au ridicat probe și au demarat o anchetă, studiind o serie de imagini video și verificând mai multe piste.

Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Trei arestări într-un jaf înscenat ca-n filme la o sală de jocuri: autorii și victima atacată erau complici