Printre bobocii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc se numără și doi elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Suceava care au participat anul trecut la proiectul „Săptămâna cadeților”.
Iar de la cadet la elev de liceu militar a fost doar un sigur pas: admiterea.
Elevul Andrei Andriese și eleva Teodora Andreea Țăran au fost colegi de clasă și au reușit să își contureze alegerea liceului în urma experienței avute la instituția câmpulungeană.
Potrivit reprezentanților Colegiului Militar, activitatea „Săptămâna cadeților” face parte din campania de promovare a Armatei României și se realizează cu ajutorul schimburilor de experiență între instituțiile militare și civile de învățământ. Astfel, elevii selecționați pe bază de voluntariat din instituțiile civile de învățământ sunt invitații elevilor militari pentru a se familiariza cu activitățile desfășurate într-o instituție militară de învățământ.
Întrebat despre experiența avută, Andrei a menționat: „În momentul în care am pășit pentru prima dată în curtea colegiului am fost uimit de frumusețea și dimensiunea acestuia. La final mi-am promis faptul că nu va fi ultima dată când voi vedea această instituție. Perioada de pregătire pentru admitere a fost dificilă, dar am avut ambiția necesară de a trece peste toate probele. Faptul că am avut oportunitatea să exersez traseul utilitar-aplicativ a reprezentat un avantaj”.
„Experiența de cadet a fost una inedită, m-a impresionat disciplina și relația de respect dintre elevi și cadre. Elevele care ne-au îndrumat m-au făcut să îmi doresc foarte mult să ajung la acest liceu. Pot să afirm faptul că nu regret decizia luată, m-am acomodat cu programul încărcat și regulile acestei instituții. Cerințele nu sunt mari, trebuie doar să ni le asumăm, eu sunt motivată de faptul că voi avea cariera pe care mi-o doresc”, a spus Teodora.
Andrei și Teodora se află în colegiul câmpulungean de pe data de 5 septembrie. Alături de colegii lor, au început perioada de pregătire pentru deschiderea anului școlar.
Comandantul de companie, locțiitorul acestuia și elevii gradați le-au explicat noțiunile elementare de instrucție. Bobocii au repetat salutul militar, descoperirea și acoperirea, așezarea în formație, alinierea, întoarcerile și pasul de defilare. Toate aceste noțiuni fac parte din rutina zilnică a unui elev de colegiu militar.
Proiectul „Săptămâna cadeților” a fost organizat de Ministerul Apărării Naționale, în perioada octombrie-noiembrie, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, la nivelul colegiilor naționale militare și școlilor militare de maiștri militari și subofițeri.