Cercetat penal

Un tânăr fără permis a abandonat mașina și a fugit, după ce nu a oprit la semnalul polițiștilor

Un tânăr de 20 de ani din orașul Liteni s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unui autoturism și a ieșit în trafic în ciuda faptului că nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, tânărul a fugit de polițiști.
Incidentul s-a petrecut marți seara, în jurul orei 19.30, în localitatea Rotunda din orașul Liteni. Un echipaj de poliție din cadrul Poliției orașului Liteni a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a executat manevra de mers înapoi, cu intenția de a întoarce autoturismul. În acel moment însă autoturismul a intrat cu roata în șanț, după care șoferul și un pasager din vehicul au coborât și au fugit pe o uliță lăturalnică. Autoturismul a fost transportat la sediul poliției pentru cercetări, din ceea ce au reușit să vizualizeze polițiștii și din datele culese la secție stabilindu-se că la volan a fost un tânăr de 20 de ani din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. O oră mai târziu, la sediul poliției s-a prezentat conducătorul auto în vârstă de 20 de ani, care și-a recunoscut fapta. El este cercetat în cadrul unui dosar penal deschis pe numele său, pentru comiterea infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.

Recomandări

Judecătorii au întors o decizie care îl scăpa de pușcărie pe un tânăr care a provocat un accident mortal pe trecerea de pietoni și a fugit

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens