O acțiune aServiciului de Investigații Criminale Suceava din cadrul IPJ Suceava, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură judiciară, în care au fost angrenați și polițiști din cadrul structurilor de ordine publică și rutieră a dus la constatarea a 30 de infracțiuni, fiind aplicate și 203 sancțiuni contravenționale.
În cadrul acțiunii a fost rezolvat cazul a două persoane de vârstă înaintată care au fost victimele unor înșelătorii. Înșelăciunile s-au petrecut săptămâna trecută, în cursul zilei de joi. În acea zi, în jurul orei 11.00, la domiciliul unui bărbat de 94 de ani, din municipiul Fălticeni, s-a prezentat un bărbat care a pretins că este angajatul unei firme de utilități și i-a solicitat suma de 83 de lei, reprezentând contravaloarea unor verificări pe care trebuia să le facă. De bună-credință, bătrânul i-a dat bărbatului o bancnotă de 100 de lei, iar acesta, sub pretextul că merge să-i aducă restul, a ieșit în curtea imobilului, de unde a revenit la scurt timp și i-a mai solicitat victimei suma de 100 de lei, pretextând că prețul total al verificării pe care trebuie să o facă ar fi de 183 de lei. Bărbatul suspect a luat banii și s-a făcut nevăzut, ulterior, în aceeași zi, prin folosirea aceleiași strategii, prezentându-se la domiciliul unei femei de 79 de ani. Acesteia i-a cerut suma de 63 de lei, bani reprezentând contravaloarea unor verificări pe care trebuia să le facă în contul firmei de utilități pe care pretindea că o reprezintă.
Mai multe echipaje de poliție au efectuat căutări în zonă, în urma operațiunilor fiind identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Fălticeni, principal suspect de comiterea faptelor. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru comiterea a două infracțiuni de înșelăciune, cercetările fiind continuate pentru identificarea întregii activități infracționale a autorului.