Intenții

Șefa Inspectoratului Școlar Suceava vrea să verifice personal greutatea ghiozdanelor elevilor

Șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Gabriela Mihai
Șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Gabriela Mihai

Pline de manuale, culegeri, caiete speciale, uneori echipament de sport sau o gustare, ghiozdanele elevilor sunt adevărate ”pietre de moară”, pe care micuții trebuie să le care în fiecare zi.
Problema ghiozdanelor prea grele a fost abordată și de șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, prof. Gabriela Mihai, care a menționat că va urmări personal ca elevii să nu fie cocoșați de prea multe materiale școlare.
„Promit că mă duc, îmi pun în poșetuță cântarul și, din când în când, trec pe la școli. Am constatat chiar în cazul nepoatelor mele că un ghiozdan al unui elev de la ciclul primar poate ajunge și la zece kilograme”, a menționat Mihai în cadrul unei conferințe de presă.
Ea a mai punctat că în cadrul unei întâlniri cu directorii de școli, din data de 3 septembrie, le-a atras atenția acestora asupra acestui aspect și le-a recomandat să verifice greutatea ghiozdanelor celor mici.
„Le-am atras atenția directorilor, pentru că vorbim de sănătatea copiilor. E adevărat, sunt situații în care copiii sunt însoțiți până la școală, chiar până în sala de clasă, de părinți, bunici sau bone. Dar nu putem spune că se întâmplă lucrul acesta în tot județul, sunt copii care trebuie să poarte ghiozdanul în spate un kilometru sau mai mult. Desigur, pe măsură ce elevul crește, crește și greutatea ghiozdanului, dar în nici într-un caz nu trebuie să depășească un anumit număr de kilograme”, a mai specificat inspectorul general.
Medicii susțin că pentru a-i proteja pe elevi ghiozdanul nu trebuie să depășească 10% din greutatea lor.Mai multe kilograme înseamnă deformări serioase ale coloanei și alte probleme de sănătate.
În 2018, a fost depus un proiect de lege careprevede ca ghiozdanele pe care le iau elevii la școală să nu depășeacă 10% din greutatea lor corporală, „pentru a nu pune în pericol sănătatea și integritatea fizică a elevilor”. Totodată, școlile urmau să fie obligate să asigure spații speciale individuale unde elevii să își depoziteze manualele și rechizitele.

Recomandări

Două călugărițe de la mănăstirea construită de Becali în Uganda au participat la procesiunea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

„Spartachiada profesorilor”, ediția a XIII-a, la Suceava, competiție sportivă cu sute de participanți din mai multe județe ale țării, dar și din Republica Moldova și Ucraina

președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia
președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), prof. Giani Leonte, și vicepreședintele Alianței Sindicatelor din Învățământ, prof. Dumitru Irimia