Învățământ

Singura Școală Româno-Britanică din zona Moldovei, din acest an școlar, la Suceava

Școala este singura din zona Moldovei. Foto: scoalabritanica.ro
Școala este singura din zona Moldovei. Foto: scoalabritanica.ro

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) a acordat autorizare de funcționare Școlii „Româno-Britanice” Suceava, unitatea urmând să-și deschidă porțile în această lună, asigurând într-o primă fază școlarizare pentru ciclul primar.
Școala „Româno-Britanică” este prima deschisă în zona Moldovei, fondatorii menționând că toate clasele vor fi alcătuite din maximum 16 elevi, având alături o echipă didactică formată din 3 persoane: un învățător pentru curriculum național românesc, un instructor de curriculum britanic și un animator socio-educativ pentru asistență la ore, gestionarea pauzelor, a timpului liber și a extra-curricularelor.
Elevii au un program de la 8.30 la 18.00, iar săptămânal au programate vizite de studiu pentru a-și fixa anumite concepte studiate în acea săptămână (cum ar fi în Săptămâna Corpul Uman, când vizitează o clinică de cardiologie).
Fondatorii școlii mai arată că în cadrul unității se sprijină cooperarea, nu competiția, susținând progresul fiecărui copil, fără comparații, fără pedepse sau recompense. De asemenea, se promovează incluziunea socială și implicarea copiilor în comunitate prin voluntariat, se promovează învățarea prin experiențe indiviuale și de grup, experiențială, prin emoții, prin joc și activități dezvoltate ținând cont de aptitudinile copiilor.

Recomandări

Profesori și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Turcia, în cadrul unui proiect Erasmus+ de prevenire și combatere a bullyingului

Logiscool Suceava începe un nou an școlar dedicat educației digitale, inteligenței artificiale și programării pentru viitorii inovatori de tehnologie