Surpriză pentru preșcolari

Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice

Cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Prichindel” Suceava au ales un mod inedit de a-și întâmpina preșcolarii în noul an școlar. Curtea grădiniței a fost transformată într-un spațiu mai vesel și mai prietenos pentru copii datorită picturilor pe care, cu măiestrie, le-au realizat educatoarele. „La Grădinița «Prichindel» Suceava căutăm mereu noi și noi activități pentru copiii noștri, din care să învețe cât mai multe lucruri interesante, să-i ajute să obțină performanțe cât mai bune la școală, să le completeze cunoștințele, să le dezvolte creativitatea prin jocurile propuse și să le îmbunătățească aptitudinile”, ne-a spus directorul grădiniței, prof. Dorina Dunăreanu.
Inițiativa acestui proiect „vesel și colorat” a venit de la prof. Marinela Dutcovici și prof. Vasilica Axinia, care le-au transmis ideea educatoarelor de la această grădiniță și care, împreună, s-au gândit să le facă o surpriză copiilor la începutul anului școlar, pictând în curtea grădiniței, diverse jocuri pentru copii, totul cu scopul de a oferi copiilor și alte modalități de a se juca, de a fi activi în timp ce se distrează.
Bucuria jocului
Jocurile concepute au diverse teme: matematice, logice, de mișcare, de știință, oferind în acest fel o metodă alternativă de educare, venită în sprijinul activității didactice. Este un proiect la care au aderat și alte colege din grădiniță: Dorina Dunăreanu, Alina Cozma, Simona Pamparău, Rodica Ciubotaru, Carmen Ilie, Denisa Aioanei, Olga Lența. Aceste tipuri de jocuri pentru exterior, educative și distractive, au fost concepute pentru a stimula imaginația și creativitatea copiilor.
„Sper ca astfel curtea grădiniței și joaca alături de colegi să devină puțin mai atractivă decât orice altceva. Cred că dacă le dăm pretextul, copiii noștri vor redescoperi cu bucurie vechile jocuri ale copilăriei”, a explicat prof. Vasilica Axinia, una dintre inițiatoarele proiectului. Cu siguranță, preșcolarii care vor păși pe poarta Grădiniției „Prichidel”, pe 9 septembrie, în prima zi de școală, nu vor rămâne indiferenți la felul cum arată curtea locului în care își vor petrece o mare parte din timpul zilei și se vor bucura de noua înfățișare.

Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice
Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice
Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice
Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice
Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice
Curtea Grădiniței ,,Prichindel” Suceava s-a înfrumusețat cu picturile realizate de cadrele didactice

Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate

Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate
Ziua a treia a Școlii de vară „80 de cărți în jurul lumii” – creativitate, reflecție și integritate