Siguranță

Consiliul Elevilor vrea pază asigurată în toate unitățile de învățământ



Elevii vor școli mai bine păzite
Elevii vor școli mai bine păzite

Cu două săptămâni înainte de începerea anului școlar, Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită autorităților să ia măsuri eficiente pentru asigurarea pazei în unitățile de învățământ, lipsa siguranței în școli reprezentând una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă sistemul educațional românesc.
Potrivit CNE, cu doar 18% dintr-un total de aproape 18.000 de unități de învățământ preuniversitar care beneficiază de pază și sisteme de monitorizare video, dreptul elevilor la protecție în incinta școlii rămâne doar pe hârtie.
De asemenea, 41% dintre elevi au declarat că și-au simțit pusă în pericol integritatea fizică sau morală în școală.
Motivul principal invocat de conducerile școlilor pentru a justifica inexistența măsurilor de pază și protecție este lipsa fondurilor.
„De prea puține ori autoritățile publice locale își asumă plata acestor servicii prin finanțare complementară, deși ele ar trebui să fie prezente și gratuite în fiecare unitate de învățământ, conform art. 4 din Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ. Realitatea este cu atât mai tristă odată ce luăm în calcul faptul că, în numeroase școli, «fondul gardianului», de altfel ilegal, este o practică răspândită”, arată CNE prin intermediul unui comunicat de presă.
Elevii povestesc că la începutul fiecărui semestru lor și părinților lor le este încă solicitat să contribuie cu bani la „fondul școlii”, fie în mod explicit, fie sub denumirea de „donație”, bani care ulterior sunt folosiți pentru asigurarea pazei. Există, de asemenea, cu precădere în mediul rural, școli care nu sunt dotate cu sisteme de supraveghere video sau în care aceste dotări nu funcționează.
„Considerăm că siguranța elevilor este o temă care ar trebui inclusă urgent pe agenda publică, mai ales în urma datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne în data de 19 august. Elevii se vor întoarce la cursuri, iar garantarea desfășurării activității acestora în condiții corespunzătoare este vitală. Educarea acestora cu privire la pericolele care există în lume este lipsită de relevanță dacă în propria școală beneficiarii primari ai sistemului de învățământ nu au garanția că se află în siguranță”, transmite CNE.
Elevii le cer celor responsabili să acorde atenție reală problemei enunțate și să ia măsuri eficiente, care să ferească elevii de orice factori de risc la care ar putea fi supuși.
În acest sens, autoritățile publice locale trebuie să își îndeplinească atribuțiile și să aloce fonduri pentru garantarea pazei în școli.
Potrivit unor date transmise de Ministerul Afacerilor Interne, în țară, aproape 12% dintre școli sunt asigurate exclusiv cu pază umană, peste 34% dintre acestea nu dispun nici de pază umană și nici de sisteme video și doar 18% dispun atât de pază umană, cât și de sisteme de supraveghere video.



Recomandări

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat

Peste 700 de ghiozdane complet echipate pentru școală, donate de Fundația Te Aud România copiilor vulnerabili din județul Vaslui

Peste 700 de ghiozdane complet echipate pentru școală, donate de Fundația Te Aud România copiilor vulnerabili din județul Vaslui
Peste 700 de ghiozdane complet echipate pentru școală, donate de Fundația Te Aud România copiilor vulnerabili din județul Vaslui