Acuze

Reclamație la ministrul de Interne privind modul de organizare a concursului pentru postul de șef al arestului IPJ Suceava

Bogdan Bănică, liderul Sindicatului „Decus”, a arătat mai multe aspecte care, din punctul său de vedere, trezesc suspiciuni
Bogdan Bănică, liderul Sindicatului „Decus”, a arătat mai multe aspecte care, din punctul său de vedere, trezesc suspiciuni

Un concurs desfășurat la începutul acestei săptămâni în cadrul poliției județene, pentru ocuparea postului de șef al Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, este contestat de liderul de sindicat Bogdan Bănică, care a înaintat, prin sindicatul pe care îl reprezintă, o solicitare către ministrul Afacerilor Interne, prin care solicită trimiterea la Suceava a Corpului de Control al ministrului.
Bogdan Bănică, liderul Sindicatului „Decus”, a arătat mai multe aspecte care, din punctul său de vedere, trezesc suspiciuni.
Sindicatul a informat conducerea poliției județene despre faptul că Bogdan Bănică dorește să participe la concurs în calitate de observator. Bogdan Bănică a arătat că pentru eliminarea suspiciunilor „deja existente”, s-a solicitat ca delegatul sindical să participe, în calitate de observator, și la întocmirea subiectelor de concurs, solicitare care a fost refuzată.
„Având în vedere faptul că subiectele au fost întocmite cu «ușile închise», interzicându-se prezența reprezentantului sindical, chiar dacă legiuitorul nu interzice acest lucru, precum și modificarea orei de începere a concursului din motive necunoscute (oare ce s-a întâmplat în acea oră, de la ora 10.00 la ora 11.00, când s-a permis accesul candidaților în sală) avem suspiciuni rezonabile că acest concurs ar fi putut fi fraudat, suspiciuni bazate pe lipsa de transparență, încălcarea procedurilor și prevederilor legale precum și nontrasparență instituțională”, se arată în sesizarea trimisă de Sindicatul „Decus” ministrului Afacerilor Interne.
Într-o postare pe Facebook, Bogdan Bănică a detaliat cum vede el lucrurile în acest caz: „Vreau să atrag atenția asupra procedurii de organizare a concursurilor de promovare din Poliția Română, niște mascarade ieftine care permit, perfect legal, impunerea agreaților în funcție: subiectele de concurs, dragii mei, se întocmesc cu ușile închise, cu maxim 24 de ore înaintea începerii interviului. Subiecte care constau în 5, maxim 6 întrebări. Întrebări care pot fi transmise, cu o seară înainte, candidatului ideal”.
Sindicalistul a mai arătat că postul de șef al arestului este foarte bine remunerat și poate ajunge până la 30.000 de euro pe an, aici fiind incluse toate veniturile și sporurile ce pot fi primite.
Sindicatul Național al Polițiștilor din România „Decus” cere în hârtia transmisă ministrului Afacerilor Interne anularea concursului și replanificarea la o dată ulterioară, precum și efectuarea de verificări de către Corpul de Control al ministrului, cu privire la membrii comisiei.
Sigur că aici vorbim doar de acuzațiile unui lider de sindicat, care pot fi sau nu subiective, iar un control ministerial ar putea lămuri aspectele reclamate de Bogdan Bănică. Practic, în lipsa unor probe clare privind frauda, concursul ar putea fi anulat doar dacă nu s-au respectat procedurile și pașii ceruți de legislație.
Concursul din data de 5 august a fost câștigat de comisarul Cezar Poenaru, care a fost anterior împuternicit la comanda Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.

Recomandări

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Joaca de-a managerul de la Serviciul de Ambulanță Suceava, sub lupa corpului de control al ministrului Sănătății