Parteneriat

Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”

Turul Universității – Atrium, Corp E
Turul Universității – Atrium, Corp E

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a primit marți, 6 august, vizita delegațiilor regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța), conduse de Martin Sailer, președintele Consiliului Regional Schwaben, și deGerard Dujarrier, vicepreședintele Consiliului Departamental Mayenne, și însoțite de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.
De-a lungul celor 18 ani de parteneriat al județului Suceava cu cele două regiuni, Universitatea din Suceava a beneficiat și, în egală măsură, a contribuit la dezvoltarea acestor legături, atât prin schimburile academice de profesori și studenți, cât și prin înființarea de laboratoare și lectorate.
Reprezentanții administrațiilor regionale din Schwaben și Mayenne au discutat cu reprezentanții USV despre căile de dezvoltare a relațiilor USV cu universități din cele două regiuni, discuțiile fiind completate de o prezentare a USV realizată de prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea științifică, și de un tur al campusului ce a inclus vizite în laboratoare ale Facultății de Inginerie Alimentară, ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, ale Facultății de Silvicultură și la Biblioteca Universității.
„Concluziile desprinse în urma întâlnirii au fost prezentate într-un cadru informal, la USV Book Cafe, insistându-se asupra unei noi abordări a relațiilor academice dintre parteneri, trecând de la prioritatea acordată schimburilor interregionale la prioritatea acordată ofertelor comune către parteneri externi, inclusiv prin participarea comună la competiții de proiecte cu finanțare europeană”, informează USV.

Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”
Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”
Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”
Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”
Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”
Delegațiile regiunilor Schwaben (Germania) și Mayenne (Franța) au vizitat Universitatea „Ștefan cel Mare”
Turul Universității – Atrium, Corp E
Turul Universității – Atrium, Corp E

Recomandări

Zeci de tineri suceveni au reprezentat România în Franța, la întâlnirea internațională „Patru Regiuni pentru Europa”

Startul celei de-a XXII-a ediții a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa”, la care Suceava este partener, s-a dat în acest an în Franța

Regiunea germană Schwaben acordă un sprijin de 25.000 de euro pentru localitățile sucevene afectate de inundații

Șeful administrației județene, Gheorghe Șoldan, și președintele regiunii Schwaben, Martin Sailer