Google
UnionCars Ford Suceava
 
luni, 5 aug 2019 - Anul XXIV, nr. 180 (7181)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8365 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2843 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Consecinţe

Femeia jandarm care a gazat, în parcul din Vatra Dornei, un bărbat care ulterior a murit a fost pusă sub acuzare pentru două infracţiuni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Procurorii de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ana Maria Florescu, femeia jandarm care în ziua de 19 iulie a folosit spray-ul lacrimogen din dotare pentru a da un jet către faţa unui bărbat pus la pământ de doi colegi ai ei. Potrivit unui comunicat transmis la solicitarea cotidianului „Monitorul de Suceava”, comunicat semnat de prim-procuror militar colonel-magistrat Gheorghe Prelipcean şi de purtătorul de cuvânt al instituţiei, colonel-magistrat Vasile Catrinel Chirilă, angajata Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, Detaşamentul 4 de Jandarmi Vatra Dornei, este cercetată pentru două fapte penale. Mai exact, Ana Maria Florescu este cercetată pentru purtare abuzivă şi abuz în serviciu. În plus, începând cu data de 1 august femeia jandarm a fost plasată sub control judiciar de către procurorul militar care coordonează ancheta.

Aceste măsuri au fost comunicate Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava care aşteaptă de acum finalul anchetei pentru a stabili măsurile care trebuie luate legal. Conform legilor după care se derulează activitatea jandarmilor, o persoană cercetată penal poate fi suspendată sau pusă la dispoziţie doar în momentul în care este trimisă în judecată.

Ancheta în cazul morţii lui Ioan Csapai, bărbatul de 55 de ani care a murit la Vatra Dornei după intervenţia în forţă a jandarmilor, se derulează destul de rapid şi probabil după ce procurorii militari vor primi şi raportul medico-legal vor trage concluziile finale şi vor stabili care este următorul pas care trebuie făcut.

Până în prezent, legiştii au emis un raport preliminar şi au stabilit că trei sunt cauzele morţii lui Ioan Csapai, respectiv insuficienţă cardio-respiratorie acută, peritonită generalizată şi infarct enteromezenteric total.

 

Ce s-a întâmplat în ziua de 19 iulie

Intervenţia jandarmilor care s-a soldat cu decesul lui Ioan Csapai a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 19 iulie, în zona Parcului Municipal Vatra Dornei, cu ocazia Festivalului de Folclor pentru Copii și Tineret.

Totul a plecat de la o reclamaţie a unui tată, care le-a spus oamenilor legii că un bărbat i-ar fi pipăit fiica indecent de mai multe ori. Echipajul de jandarmi aflat în zonă l-a identificat ca suspect pe Ioan Csapai, iar încercarea de a-l încătuşa s-a transformat într-un fiasco total, care a fost filmat de o persoană aflată în parc. De altfel, aceste imagini vor constitui un element important în ancheta pe care o derulează Parchetul Militar Iaşi.

Pe imagini se poate observa cum suspectul este la pământ, iar peste el sunt doi jandarmi. În jurul celor trei se învârtea o femeie jandarm, care la un moment dat scoate spray-ul lacrimogen pe care îl avea în dotare şi de la 10-15 centimetri pulverizează un jet spre faţa suspectului.

Potrivit normelor în vigoare, folosirea spray-ului lacrimogen este admisă doar când jandarmul este atacat, ceea ce nu este valabil în cazul de faţă, şi nu de la o distanţă mai mică de 1,5 metri de suspect.

Bărbatul imobilizat intră în stop cardio-respirator, iar la faţa locului este chemat de urgenţă un echipaj medical. A fost resuscitat şi readus la viaţă, iar ulterior echipajul medical l-a transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, de unde a fost transferat de urgenţă la Suceava şi supus unei intervenţii chirurgicale, dar în final s-a declarat decesul.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Femeia jandarm care a gazat, în parcul din Vatra Dornei, un bărbat care ulterior a murit a fost pusă sub acuzare pentru două infracţiuni.
 Vizualizări articol: 1397 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Femeia jandarm care a gazat, în parcul din Vatra Dornei, un bărbat care ulterior a murit a fost pusă sub acuzare pentru două infracţiuni5.051

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei