Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 23 iul 2019 - Anul XXIV, nr. 169 (7170)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Faţă de 2018

DSP are mai mulţi bani pentru vaccinări, HIV/SIDA şi lapte praf pentru copii, dar buget înjumătăţit pentru transplant

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Bugetul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava pentru derularea programelor naţionale este de 3,098 milioane de lei, mai mare faţă de anul trecut, când a fost de 2,8 milioane de lei. Directorul DSP Suceava, dr. Liliana Grădinariu, a declarat, ieri, că faţă de anul precedent sunt alocate sume mai mari programului naţional de vaccinare – 2,515 milioane de lei, faţă de 2,351 milioane de lei, în 2018; programului naţional de prevenire, supraveghere şi control a infecţiei HIV/SIDA – 11.000 de lei, faţă de 7.000 de lei; programului de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene - 3.000 de lei, cu 1.000 de lei mai mult decât în 2018, şi profilaxiei distrofiei la copiii cu vârsta între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, prin administrarea de lapte praf – 400.000 lei, faţă de 295.000 lei anul trecut. Suma alocată programului naţional de prevenire a îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă a rămas constantă – 20.000 de lei şi a scăzut bugetul pentru programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare, de la 130.000 de lei la 127.000 de lei, şi cel alocat subprogramului de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate, de la 25.000 de lei la 22.000 de lei.

 

Buget majorat pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin

În ceea ce priveşte bugetul alocat programelor naţionale de sănătate derulate prin intermediul spitalelor, a fost majorat cel destinat depistării precoce active a cancerului de col uterin prin testarea Babeş – Papanicolau la populaţia feminină eligibilă în regim de screening, de la 247.000 lei la 294.000 lei, şi bugetul pentru screening auditiv la nou-născuţi, pentru prevenirea deficienţelor de auz, de la 14.000 de lei la 24.000 de lei. A scăzut, în schimb, la aproape jumătate suma destinată programului de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, de la 158.000 de lei la 80.000 de lei, probabil din cauza numărului foarte scăzut de donatori. De la începutul acestui an, în judeţul Suceava au existat câţiva potenţiali donatori, dar familiile nu şi-au dat acordul. În 2018, un tânăr de 17 ani din Drăgoieşti, victima unui accident de circulaţie, care se afla în moarte cerebrală la în secţia ATI a Spitalului de Urgenţă Suceava, a salvat patru vieţi: un rinichi a fost transplantat la Iaşi unei sucevence, un alt rinichi şi inima le-au primit doi bolnavi din Bucureşti, ficatul l-a primit un botoşănean.

Bani mai puţini sunt alocaţi spitalelor şi pentru prevenirea, supravegherea şi controlul HIV/SIDA – 4,783 de milioane de lei, faţă de 5,3 milioane de lei în 2018, precum şi pentru profilaxia sindromului de izoimunizare Rh – 80.000 de lei, faţă de 88.000 de lei.

Au rămas constante fondurile alocate pentru acest an programului de prevenire, supraveghere şi control a tuberculozei - 468.000 de lei, programului de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică – 40.000 de lei şi pentru profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere.

Bugetul pentru programele de acţiuni prioritare a crescut de la 858.000 de lei la 866.000, prin includerea Sucevei în Acţiunile prioritare pentru îngrijirea cazurilor critice, acute de traumatisme, unde s-au alocat 70.000 de lei. Pentru infarct miocardic acut, AVC, ATI nou-născuţi şi ATI adulţi – copii, sumele sunt mai mici în comparaţie cu anul precedent.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului DSP are mai mulţi bani pentru vaccinări, HIV/SIDA şi lapte praf pentru copii, dar buget înjumătăţit pentru transplant.
 Vizualizări articol: 1205 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
DSP are mai mulţi bani pentru vaccinări, HIV/SIDA şi lapte praf pentru copii, dar buget înjumătăţit pentru transplant0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei