Activități interactive

Se fac înscrieri pentru Atelierul istorico-didactic „Arma medievală și rolul ei”

Casa Custodelui
Casa Custodelui

Cu puțin timp înainte de organizarea Festivalului de Artă Medievală (15 – 18 august), la Cetatea de Scaun a Sucevei are loc atelierul istorico-didactic Arma medievală și rolul ei. Atelierul este structurat în două etape: 29 iulie – 2 august și 5 – 8 august 2019, cei interesați putând opta pentru una dintre perioade. Taxa de înscriere este de 30 lei/săptămână, taxă ce se poate achita la casieria Muzeului Bucovinei sau la Casa Custodelui de la Cetatea de Scaun. Activitățile desfășurate în cadrul acestui atelier sunt dedicate diferitelor categorii de vârstă. Cei care doresc să se înscrie la acest atelier vor beneficia în primul rând de informații despre evoluția armei, prezentate într-o manieră interactivă. Partea practică a acestui atelier constă în activități de tras cu arcul, confecționare de cămăși cu zale, ateliere de desen, confecționare de săbii din lemn. Mai multe informații despre această activitate puteți obține la numărul de telefon 0784 275 644 – Cetatea de Scaun sau 0230 216439 interior 116 – Biroul Educație, Marketing și Comunicare.

Recomandări

Muzica, dansul, teatrul și ateliere medievale au adunat și duminică, în Cetatea de Scaun a Sucevei, mii de turiști, în ultima zi de festival medieval

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava