Un tânăr aflat sub influența alcoolului a provocat un grav accident rutier după ce a intrat în plin cu mașina în autoturismul care rula în fața sa. Dacă vă întrebați cum se poate așa ceva, șoferul pericol public nu a observat la timp că șoferița din fața sa redusese viteza pentru a se asigura la trecerea la nivel cu calea ferată și a aruncat pur și simplu mașina din față de pe șosea. Accidentul s-a produs miercuri seară, în jurul orei 21.30, pe DN 2H, în apropiere de comuna Gălănești.
Mihai Cenușă, tânărul de 23 de ani, din Putna, aflat la volanul unui Audi A6, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul marca VW Passat, condus de Daniela V., în vârstă de 18 ani, din Vicovu de Sus, care încetinise pentru a opri la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în comuna Gălănești.
În mașina care se deplasa regulamentar erau cinci oameni, doi soți și cei trei copii ai acestora, din care doi minori și conducătoarea auto.
Toți cei cinci oameni din mașina care se deplasa regulamentar au fost transportați la spital, cu ambulanțe SAJ și SMURD.
După investigații suplimentare a rezultat că probleme mai deosebite erau cu femeia în vârstă de 51 de ani, mama copiilor.
Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticată preliminar cu fractură toraco-abdominală, fiind internată pe secția de Chirurgie ATI.
Șoferul care a provocat accidentul a scăpat fără leziuni. În urma verificării cu etilotestul a rezultat concentrația de 0,51 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au recoltat ulterior probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. În mod normal, alcoolemia în sânge se va cifra în jurul valorii de 1 la mie.
Alți doi șoferi băuți, prinși în trafic în aceeași seară
Problema șoferilor băuți este, din păcate, una interminabilă în județul nostru.
În seara accidentului de la Gălănești, polițiștii suceveni au mai depistat în trafic alți doi șoferi băuți, cu alcoolemii mari. Aceștia au fost prinși, din fericire, înainte de a produce vreun accident.
Polițiștii de la Salcea au depistat pe o stradă din localitate o mașină intrată în șanț, iar lângă, șoferul care se pregătea să o tracteze. La fața locului a fost identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani, din satul Bursuceni, comuna Verești, care era în vizibilă stare de ebrietate. Etilotestul a indicat valoarea enormă de 1,48 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat ulterior recoltarea probelor de sânge, astfel că s-a ales cu dosar penal pentru refuzul de la prelevarea mostrelor biologice.
Și polițiștii de la Câmpulung Moldovenesc au depistat, în urma unei sesizări la 112, un șofer care circula dinspre Sadova spre Câmpulung și era în stare avansată de ebrietate: 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După cum este deja bine cunoscut, poliția județeană a demarat un amplu program de prevenire a accidentelor prin măsuri de reținere în arest a șoferilor băuți sau fără permise de conducere, însă se pare că este nevoie și de schimbarea radicală a legislației, pentru ca acești șoferi pericol public să nu mai scape la final cu pedepse ușoare și să-și recapete dreptul de a conduce.