Clasament

Care sunt liceele din județ cu cele mai bune rate de promovare la bacalaureat



Care sunt liceele din județ cu cele mai bune rate de promovare la bacalaureat
Care sunt liceele din județ cu cele mai bune rate de promovare la bacalaureat

67,83% dintre elevii suceveni care au susținut bacalaureatul în această sesiune au obținut note de trecere, procentul înregistrat în această sesiune a examenului fiind cel mai scăzut din ultimii cinci ani.
Înainte de rezolvarea contestațiilor, centralizările transmise de Inspectoratul Școlar Suceava arătau că din cei 5.456 de elevi înscriși, s-au prezentat 5.194, iar dintre aceștia au promovat examenul 3.523.
Primul liceu în ierarhia promovabilității, cu patru „respinși” dintr-un total de elevi prezenți de 259, este Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava cu 98,45% rată de succes. 157 dintre cei „reușiți” au medii de peste 9, iar 9,96 este cel mai bun rezultat al colegiului.
Urmează Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc cu un procent de promovare de 98,24%, 49 dintre bacalaureați având medii peste 9.
Top 3 este completat de Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, cu o rată a mediilor peste 6 de 97,87%, din cei 188 de candidați prezenți, promovând 184. Doi dintre elevii cu media maximă sunt absolvenții acestui colegiu.
Cu o rată de promovare de peste 95% mai figurează Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava (97,39%), Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni (96,55%), Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (96,2%).
Pe locul 7 figurează Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, unde au susținut testarea 151 de candidați, dintre care au promovat 140 (92,71%).
Top zece este completat de Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava (90,16%), Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (79,93%), Colegiul de Arta „Ciprian Porumbescu” Suceava (79,56%).
Promovați puțini la liceele unde mediile de admitere au fost mici
Cu o rată de promovare mai mică de 20%, la coada clasamentului se poziționează Liceul Tehnologic ”Vasile Deac” Vatra Dornei (12 candidați prezenți, dintre care au promovat 2), Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc (45 de candidați, dintre care au promovat 7), Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava (45 de candidați și 7 promovați), Liceul Teoretic Moldova Suceava (14 candidați, 2 promovați) și Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, unde nu a promovat nici un candidat din cei 11 care au susținut evaluarea.
De regulă, în cazul liceelor cu rezultate foarte slabe, vorbim de absolvenți care în urmă cu patru ani au intrat la liceu cu medii de admitere mediocre. Chiar dacă au avut 2, 3, 4 sau 5, aceste medii de admitere nu au reprezentat un impediment pentru a frecventa cursurile unui liceu, având în vedere că normele legislative nu condiționează ca admiterea la liceu să se facă doar cu medii peste un anumit prag.
În majoritatea cazurilor se confirmă că la liceele unde în urmă cu patru ani admiterea s-a făcut cu medii foarte mici se înregistrează rezultate foarte slabe la examenul maturității.
În patru ani de liceu, saltul de la medii de admitere de 2, 3, 4 sau 5 spre o medie de trecere la bacalaureat este greu de făcut, asta în cazul în care acești elevi mai ajung la finalul clasei a XII-a.
Liceele cu mai puțin de 10 candidați
De menționat că topul este realizat înainte de publicarea rezultatelor finale, de rezolvarea contestațiilor, eventualele modificări putând influența ușor ierarhia unităților.
De asemenea, am tratat separat liceele unde numărul candidaților care au susținut probele este mai mic de 10, unde procente de 100% promovabilitate nu sunt suficient de relevante.



Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională