Nouă conducere episcopală

Monseniorul Iosif Păuleț, fost decan al Decanatului de Bucovina, numit Episcop al Diacezei de Iași de către Papa Francisc



Noul episcop al Diacezei de Iași, Monseniorul Iosif Păuleț
Noul episcop al Diacezei de Iași, Monseniorul Iosif Păuleț

În cursul zilei de 6 iulie, Papa Francisc a numit un nou episcop al Diacezei de Iași, în persoana Monseniorului Iosif Păuleț. Acesta a ocupat până acum funcțiile de decan al Decanatului de Bucovina și paroh al Parohiei ”Sfântul Ioan Nepomuk” Suceava, din cadrul Diacezei de Iași.
Numirea a fost făcută de către Sfântul Părinte în urma cererii de retragere a episcopului Petru Gherghel, cel care conduce Dieceza de Iași din anul 1978 și care a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. În luna ianuarie a anului 2015 episcopul Petru Gherghel a înaintat o scrisoare Sfântului Părinte, prin care își prezenta disponibilitatea pentru a fi eliberat din oficiul de episcop al Diecezei de Iași, așa cum este stabilit în canonul 401, alineatul 1, al Codului de Drept Canonic. În urma noii hotărâri, din voința Sfântului Părinte Papa Francisc, Excelența Sa Monseniorul Petru Gherghel va continua să conducă Diaceza de Iași ca administrator apostolic, până ce noul episcop își va începe misiunea, după care va fi numit episcop emerit. La publicarea numirii Monseniorului Iosif Păuleț, Excelența Sa Petru Gherghel a mulțumit pentru susținerea simțită din partea lui Dumnezeu și a întregului popor în cei 41 de ani ai mandatului de păstor al Diecezei de Iași și l-a felicitat pe noul episcop numit, asigurându-l de rugăciunea și de susținerea sa în această misiune. „Vă îndemn și pe voi, cucernici părinți, persoane consacrate și întreg poporul credincios, să îl susțineți cu rugăciunea voastră, să-i fiți mereu alături, ca astfel să rămânem o turmă și un păstor spre împlinirea chemării noastre de creștini!”, i-a îndemnat episcopul Petru Gherghel pe toți credincioșii Diecezei de Iași. Data și locul consacrării episcopale a Monseniorului Iosif Păuleț vor fi stabilite ulterior. Monseniorul Păuleț va fi astfel al șaptelea episcop al Diecezei de Iași, care a fost înființată canonic în anul 1884.
Monseniorul Iosif Păuleț, cunoscut pentru activitatea sa bogată în cadrul Diacezei de Iași
Monseniorul Iosif Păuleț s-a născut la 17 octombrie 1954, în localitatea Tămășeni din județul Neamț, Dieceza de Iași. A absolvit Școala Generală de 8 clase în anul 1969, la Tămășeni, Școala de Cantori în anul 1973, la Iași, și Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași în anul 1979, cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie Pastorală. El a fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, în catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iași, de către Excelența Sa Monseniorul Iakob Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia. Activitatea pastorală a început-o ca preot vicar timp de un an la Oțeleni, începând cu 1 august 1979, după care a păstorit enoriașii din localitățile Pildești, Iugani, fiind și preot vicar la Roman, în prima parte a anului 1983.
A împlinit apoi timp de patru ani misiunea de părinte paroh la Schineni și aceeași funcție până în septembrie 1991 la Cireșoaia, după care a devenit director spiritual la Seminarul Mare din Iași timp de trei ani și apoi director spiritual al Seminarului Mic din Bacău, până la data de 1 martie 1996. A fost apoi părinte paroh la Onești și decan al Decanatului de Trotuș, iar începând cu 1 septembrie 2010 a fost numit paroh de Suceava și apoi decan al Decanatului de Bucovina, care cuprinde 14 parohii, din care una este în municipiul Botoșani, iar celelalte 13 sunt în județul Suceava. Începând cu data de 1 ianuarie 2016 Monseniorul Iosif Păuleț face parte și din componența Consiliului Prezbiteral, fiind membru de drept, dar și din cea a Consiliului Consultanților din Dieceza de Iași, pentru mandatul 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2020.
Diaceza Romano-Catolică de Iași cuprinde peste 200.000 de credincioși
Dieceza Romano-Catolică de Iași se întinde pe o suprafață de 46.378 de kilometri pătrați începânddin nord-estul României, pe cuprinsul a opt județe: Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați și Vrancea, cu o populație de 4.359.762 de locuitori, dintre care 4,6% sunt catolici. Numărul credincioșilor romano-catolici din această dieceză este de 206.675, cuprinzând 69.807 familii. Structura ei administrativă internă este alcătuită din 10 decanate, incluzând 157 de parohii, între care 145 sunt administrate de clerul diecezan, 12 dintre ele fiind administrate de preoții călugări. Pe cuprinsul diecezei sunt 244 de locașuri de cult, 37 de institute de binefacere, 37 de centre educative. În cadrul Diecezei de Iași activează 304 preoți diecezani, 128 de preoți călugări, din care 86 sunt preoți franciscani, iar 42 sunt preoți din alte congregații. În afara diecezei activează 98 de preoți diecezani, fiind prezente 56 de congregații.



Recomandări

Corul reunit al Decanatului de Bucovina va susține cântările solemne la Cacica, la Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”

Corul reunit al Decanatului de Bucovina va susține cântările solemne la Cacica, la Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”
Corul reunit al Decanatului de Bucovina va susține cântările solemne la Cacica, la Sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului”