Rezultate bune pentru elevii Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” din Fălticeni la
etapa națională a Concursului „Educație rutieră – educație pentru viață”, de la Buzău, din perioada 25 – 28 iunie.
Județul Suceava a fost reprezentat de echipajul alcătuit din patru elevi ai unității: Vasilică Cătălin Bangaro (clasa a III-a), Onisim Filip Stan (a V-a), Darius Mihai Pîntea (a VII-a) și Claudia Alexandra Reuțchi (a VIII-a).
Concurenții – coordonați de către prof. înv. primar Gavril Pîntea – au avut de susținut trei probe: proba teoretică (toți membrii), poligonul (doi elevi) și proba parc – școală (doi elevi).
Echipajul a obținut rezultate prin eleva Claudia Alexandra Reuțchi, care a ocupat locul al III-lea la proba parc-școală.
Elevii au avut apoi prilejul să participe la o excursie organizată la Vulcanii Noroioși.
„Trebuie menționat faptul că, în anul școlar 2018-2019, Școala Gimnazială «Ioan Ciurea» din Fălticeni s-a remarcat și în cadrul altor competiții din domeniul educației rutiere: locul I la faza județeană a Concursului de îndemânare pe bicicletă «Cupa DHS» (ed. a X-a), mențiune la Concursul regional de educație rutieră «Cupa Nehoiului»(ediția a V-a)”, a arătat directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni, prof. dr. Marius Pintilii.