Definitiv

Cezar Ioan Dumitru, alias „Crețu”, unul dintre suspecții furturilor din casele oamenilor de afaceri suceveni, condamnat cu executare



Cezar Ioan Dumitru, alias „Crețu”, condamnat cu executare la 2 ani și 3 luni de închisoare
Cezar Ioan Dumitru, alias „Crețu”, condamnat cu executare la 2 ani și 3 luni de închisoare

Cezar Ioan Dumitru, alias „Crețu”, unul dintre suspecții pentru furturile din casele oamenilor de afaceri suceveni, a fost condamnat ieri definitiv într-un alt dosar de furt. El a fost găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de „complicitate la furt calificat” și a primit o condamnare de 2 ani și 3 luni cu executare. În această soluție rămasă definitivă magistrații de la Curtea de Apel Suceava au ținut seama și de faptul că inculpatul Cezar Ioan Dumitru avea o altă condamnare mai veche, dar care era cu suspendare. Cum „Crețu” a comis noua faptă în timp ce era în perioada de încercare, măsura condamnării cu suspendare a fost revocată și astfel s-a ajuns la închisoare cu executare.
Un alt doilea inculpat din acest dosar, Alexandru-Andrei Juravle, a fost condamnat și el tot cu executare, respectiv la pedeapsa de 2 ani și 7 luni.
Condamnați pentru un furt cu prejudiciu de 25.000 de lei
Cei doi au fost condamnați pentru un furt comis dintr-o casă din comuna Slatina, prejudiciul reclamat fiind de 25.000 de lei, constând în bani și bijuterii. Ancheta a fost una complicată, Juravle, ca autor efectiv al spargerii, fiind arestat abia la aproximativ șase luni de la comiterea faptei, dată la care polițiștii au considerat că au probatoriu suficient.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată și Mihai Gabriel Precob, tot din Suceava, pentru mărturie mincinoasă. Acesta ar fi declarat inițial, în timp ce se afla după gratii pentru alt furt, că el a comis și spargerea din casa omului de afaceri din comuna Slatina. Față de el, judecătorii au disjuns cercetările.
În 2013, Andrei Juravle a fost urmărit cu focuri de armă, după ce a sărit de la etajul unui bloc, de pe strada Bistriței, în cartierul Obcini al municipiului Suceava. Tânărul era urmărit național și fusese încercuit de polițiști. Juravle a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a încerca să scape atunci, reușind să sară de la etajul II. În timp ce fugea, acesta a fost împușcat în picior de un polițist.
Judecătorii de la Fălticeni au decis să mențină arestul preventiv al lui Juravle. De menționat că Alexandru-Andrei Juravle a achitat prejudiciul de 25.000 de lei față de omul de afaceri din Slatina.
Legături clare cu alte furturi de același gen
Acest furt de la Slatina are cel puțin două punți de legătură importante cu alte spargeri din casele oamenilor de afaceri din Suceava. Este vorba de doi dintre cei trei inculpați.
Cezar Ioan Dumitru este trimis în judecată pentru că ar fi fost complice la cel puțin încă o spargere din casa unui om de afaceri din Suceava (acesta nu ar fi intrat efectiv în case, însă este acuzat că avea rol de coordonator și că se ocupa de valorificarea bunurilor sustrase), în timp ce Mihai Gabriel Precob este trimis în judecată pentru furt, ca autor al spargerii casei unui om de afaceri din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. Mihai Gabriel Precob și Cezar Ioan Dumitru sunt acuzați că au participat la furturi împreună cu inculpații Cătălin Tiberiu Mercheș și Sergiu Nicolae Lahman, care sunt puși sub acuzare pentru mai multe spargeri. Ultimii doi sunt arestați în două dosare.
Un alt inculpat pentru furturi, acuzat de complicitate, este Vasile Marian Pirojec. El a fost arestat în lipsă pentru complicitate la furt calificat, fugind înainte de a fi emis mandatul.



Recomandări