Etapa națională

O elevă a Colegiului Economic, printre câștigătorii unui concurs despre drepturile consumatorului

Maria Simona Vomișescu, a treia de la stânga la dreapta

O elevă a Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava s-a clasat pe podiumului Concursului Național „Alege! Este dreptul tău”, ediția 2019, competiție care vrea să formeze generații conștiente de drepturile lor în calitate de consumatori.
Maria Simona Vomișescu, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, a câștigat premiul al III-lea, finaliștii întrecându-se în etapa finală în cadrul unei tabere care s-a desfășurat în luna iunie, la Eforie Sud.
Tema concursului din acest an a fost “informarea completă, scrisă și precisă a consumatorilor”, evenimentul bucurându-se de participarea elevilor din clasele I-XI, din toată țara.
Început în luna martie 2019, când s-au desfășurat etapele școlare și județene, concursul a continuat cu tabăra finaliștilor de la Eforie Sud.
În zilele petrecute împreună în tabără, copiii participanți, câte doi reprezentanți din fiecare județ, câștigători ai fazelor premergătoare, s-au întrecut în diferite probe care au făcut posibilă desemnarea marilor câștigători ai finalei.
„Cel mai important lucru dintre toate, însă, este faptul că elevii români, cu ocazia acestui concurs anual, își însușesc un volum important de cunoștințe din domeniul protecției consumatorilor, reușind să se pregătească astfel pentru a fi consumatori avizați și bine informați sau pentru a transforma aceste cunoștințe în începutul pregătirii pentru o viitoare meserie în domeniu”, a informat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Concursul face parte din campania națională de informare a tinerilor consumatori care se alătură celorlalte acțiuni de informare a cetățenilor de toate vârstele pe care Autoritatea Națională le realizează în fiecare an.

O elevă a Colegiului Economic, printre câștigătorii unui concurs despre drepturile consumatorului
O elevă a Colegiului Economic, printre câștigătorii unui concurs despre drepturile consumatorului
Maria Simona Vomișescu, a treia de la stânga la dreapta
Maria Simona Vomișescu, a treia de la stânga la dreapta

Recomandări

Eleva Irina Fusa, în vârstă de 10 ani, a câștigat premiul special al juriului la un prestigios concurs de muzică din Italia

Eleva Gabriela Tătaru, de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, pe podium la un concurs național pe teme de protecția consumatorilor

Eleva Gabriela Tătaru de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, pe podium la un concurs național pe teme de protecția consumatorilor

Start pentru prevenție și educație: 60 de tineri au participat la o tabără în Mănăstirea Humorului, o etapă importantă a unui proiect dedicat sănătății emoționale și prevenirii consumului de substanțe interzise.

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Lumina Soarelui și Taina Tradiției – Ediția I a Concursului „Cultul Soarelui în folclorul și arta populară românească”, la Colegiul Tehnic „Ferdinand I” Rădăuți