Pentru câteva ore

Copil în vârstă de 8 ani din Târgu Jiu, luat în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava

Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava
Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava

Un copil în vârstă de 8 ani din Târgu Jiu, județul Gorj, a ajuns joi, 27 iunie, în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava. În cursul nopții de joi spre vineri (26 spre 27 iunie), polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au identificat un minor în vârstă de 8 ani, însoțit de tatăl acestuia, în vârstă de 33 de ani, cu domiciliul în municipiul Târgu Jiu, care nu aveau asupra lor nici un document de călătorie. La momentul controlului la frontieră, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, tatăl a avut un comportament violent și agresiv cu minorul pe care îl însoțea. În acest caz, a fost necesară intervenția și internarea adultului la Spitalul de Psihiatrie Siret, iar minorul a fost adus în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava. În aceeași zi, angajații Centrului de Primire Minori în Regim de Urgență „s-au trezit” cutatăl minorului în curtea instituției, acesta solicitând să își vadă copilul. Joi, pe 27 iunie, în jurul orei 8.00, tatăl minorului a fost legitimat și a fost invitat în biroul șefului de centru, unde i s-a explicat faptul că Poliția Siret „ne-a informat că mama și bunicul patern al copilului se află în drum spre Suceava, pentru a lua copilul acasă”. „După o jumatate de oră, domnul a devenit recalcitrant, pierzându-și răbdarea și încercând să scoată în mod abuziv copilul din centru, astfel fiind necesară solicitarea apelului de urgență 112. Până la sosirea echipajului de intervenție, angajații au reușit să recupereze copilul din mâinile acestuia și să îl evacueze pe bărbatul recalcitrant din curtea centrului, fiind apoi luat în primire de către echipajul de intervenție al poliției. La sosirea bunicului patern și a mamei copilului, tatăl minorului a fugit”, ne-a declarat Rodica Ilisei, șef Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava. După cum a precizat și directorul executiv al DGASPC Suceava, minorul în vârstă de 8 ani a fost predat mamei, conform legislației în vigoare. De asemenea, DGASPC Gorj a fost informată despre acest caz, în vederea monitorizării.

Recomandări

Un autoturism în care se aflau cinci oameni, izbit în intersecție de un minor de 16 ani, la volanul mașinii tatălui său

Șapte frați, cu vârste între 6 și 15 ani, ridicați de urgență din familie. Părinții au ajuns la Psihiatrie, după un scandal monstru