Noul compartiment de cardiologie intervențională din cadrul secției Cardiologie a Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava este funcțional de ieri, de la ora 12.00, când a fost implantat primul stent unui pacient cu infarct miocardic acut. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, în conferință de presă, că noul angiograf al spitalului a fost pus în funcțiune, sub asistența reprezentantului firmei furnizoare, Siemens. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a precizat că este vorba despre un reprezentat din Anglia al firmei, care este prezent la prima intervenție deoarece din acest moment începe garanția de 2 ani a echipamentului.
Implantarea stentului a fost realizată de doctorul Roberto Haret și echipa sa, care au fost recrutați de la clinica privată cu care Spitalul de Urgență Suceava a avut până acum contract de colaborare pentru implantarea stenturilor la pacienții cu infarct miocardic acut. Flutur a afirmat că vor mai fi recrutați medici cu această specializare pentru a asigura o acoperire cât mai amplă a solicitărilor pacienților. Managerul Vasile Rîmbu a declarat că unitatea medicală cheltuie lunar peste 200.000 de lei pentru acest tip de intervenție la pacienții cu infarct miocardic acut și că a început demersurile pentru a obține finanțare de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru stenturile de care au nevoie pacienții cardiaci cronici și majorarea sumei alocate prin programul național de profil, pentru cei acuți. „Finanțarea este la trei sferturi din necesar. Din bugetul spitalului, am plătit lunar peste 200.000 de lei pentru tratamentul pacienților cu infarct miocardic acut, însă necesarul este mult mai mare. Facem tot ce este necesar pentru a primi finanțare și pentru pacienții cronici care au nevoie de stenturi”, a afirmat Vasile Rîmbu. El a mai spus că nu îl interesează care instituții alocă bani pentru spital, ci rezultatul final, acela ca unitatea medicală să furnizeze servicii medicale cât mai bune pacienților săi. Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a explicat că în ultimii 10 ani, de când spitalul a trecut din subordinea Ministerului Sănătății în cea a Consiliului Județean Suceava, 40% din banii necesari au fost asigurați de CJ și din bugetul propriu al spitalului, 40% din fonduri europene și 20% de la guvern.
Menționăm că până acum angioplastia coronariană, prin care se restabilește fluxul de sânge printr-o arteră a inimii care s-a îngustat, s-a realizat prin parteneriat cu un laborator privat. În cadrul parteneriatului, din 2012 încoace au fost salvate astfel viețile a aproape 4.000 de oameni. Spitalul de Urgență Suceava a finanțat toate urgențele, iar cazurile cronice au fost contra cost.
Din decembrie 2015 spitalul a fost acceptat în programul național Acțiuni Prioritare – Infarct Miocardic Acut, intitulat AP-IMA, finanțat de Ministerul Sănătății, dar sumele repartizate au fost mereu mult sub necesități. În aceste condiții, pentru a rezolva urgențele cu infarct miocardic acut, Spitalul de Urgență a alocat bani din bugetul propriu.
Numărul mediu de proceduri de urgență ar fi de 30-35 pacienți/lună, cu o valoare de circa 280.000 de lei/lună.