Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul i-a solicitat ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, o serie de clarificări cu privire la cifrele de școlarizare în învățământul liceal și profesional în județul Suceava. Parlamentarul sucevean a arătat că Ordinul Ministrului Educației Naționale (OMEN) nr. 4057/28.05.2019 privind repartizarea pe județe a cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2019-2020, a generat puternice nemulțumiri, atât în rândul cadrelor didactice, cât mai ales în rândul părinților și elevilor. Astfel, la nivelul unor județe, numărul de clase din învățământul liceal a fost restrâns și cu peste treizeci de clase, generând o opțiune restrânsă pentru elevi și pierderi consistente de norme didactice pentru profesori. În același timp, transformarea unor clase de liceu în clase de învățământ profesional, fără a fi asigurate cadre didactice specializate și fără a fi dotate cu logistică specifică învățământului profesional, poate conduce la un eșec al relansării învățământului profesional în România, deși economia are foarte multă nevoie de forță de muncă bine calificată, susține deputatul.
Mihalescul i-a cerut ministrului să precizeze câte clase de liceu au fost restrânse la nivelul județului Suceava
Pentru că părerea unanimă a reprezentanților din sistemul de învățământ este că OMEN nr. 4057/28.05.2019 va reprezenta chiar o măsură de stimulare a abandonului școlar, deputatul Mihalescul i-a cerut ministrului Andronescu să precizeze câte clase de liceu au fost restrânse la nivelul județului Suceava prin ordinul amintit mai sus, câte clase de școală profesională au fost înființate pentru anul școlar 2019/2020 și câte norme didactice vor dispărea din învățământul liceal, la nivelul județului, ca efect al OMEN nr. 4057. În același timp, deputatul PNL de Suceava i-a mai cerut să precizeze care sunt baza logistică și resursa umană implicată în clasele suplimentare din învățământul profesional din județul Suceava și i-a solicitat o situație pentru fiecare clasă nou-înființată, care să reflecte atât investițiile în dotări și laboratoare, cât și numărul de cadre didactice specializate în învățământul profesional.