Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan consideră că victoria obținută de PNL la alegerile europarlamentare din data de 26 mai nu trebuie privită decât ca un succes de etapă. În opinia parlamentarului sucevean, a considera PSD învins ar fi o mare greșeală.
„Trebuie să privim realitatea în față și să vedem cum PSD, chiar și după ce a fost bătut crunt în alegeri, continuă să conducă Parlamentul, conduce Guvernul, conduce toată administrația centrală și instituții autonome, conduce mai mult de jumătate din acea parte ineficientă și subdezvoltată a administrației locale. Chiar dacă PNL a reușit o victorie istorică la alegerile europarlamentare și la Referendumul inițiat de președinte, PSD continuă să fie partidul-stat, pe care-l găsiți în tot și în toate. Ca să scăpăm de PSD, va trebui să repetăm votul din 26 mai și la alegerile prezidențiale din acest an și la cele locale din vara viitoare, dar și la cele parlamentare de peste un an și jumătate. Abia atunci vom putea respira ușurați că am scăpat țara de această povară toxică”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul liberal a mai spus că timp de 22 de ani, cât PSD a fost la guvernare, România a pierdut șansa de a se dezvolta în perioade de creștere economică și a ratat oportunitatea modernizării drumurilor, a rețelelor de utilități, a școlilor și a spitalelor cu ajutorul fondurilor europene.
„Destinul a făcut ca acest partid, moștenitor până în măduva oaselor a metehnelor din vechiul regim, să guverneze numai în perioade de creștere economică, pe care le-a compromis și a lăsat în urma lui o țară și mai săracă și mai îndatorată. Nimeni nu și-a imaginat că, după ultimii șapte ani de guvernare PSD-istă, o să vedem cum țări mai slab dezvoltate decât România, cum ar fi de pildă Bulgaria și Serbia, ne-au depășit aproape la toate capitolele. Serbia a construit autostrăzi, deși nu are încă dreptul de a folosi bani gratuiți de la UE. Bulgaria nu mai este săracul Europei, pentru că în spatele său se află România, cu două regiuni, cele mai sărace din Uniunea Europeană, adică Moldova de nord și Oltenia. România continuă să fie țara cu cei mai puțini km de autostradă, cu cele mai multe drumuri de pământ și cu cei mai mulți cetățeni săraci sau care se află în risc de sărăcie”, a concluzionat Ioan Balan.