Admiși peste ocean

Trei elevi de la Colegiul Militar se vor forma ca ofițeri în academii din Statele Unite ale Americii



Răzvan Moldovanu, Mădălin Savin și Bogdan Daniliuc
Răzvan Moldovanu, Mădălin Savin și Bogdan Daniliuc

Elev plutonier adjutant Răzvan Moldovanu, elev plutonier Bogdan Daniliuc și elev sergent major Mădălin Savin, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, vor avea șansa de a se forma ca ofițeri în trei dintre cele mai prestigioase academii din Statele Unite ale Americii. Cei trei elevi militari câmpulungeni vor deveni cadeți la United States Air Force Academy Colorado, United States Military Academy West Point, respectiv United States Naval Academy Annapolis Maryland. După o pregătire temeinică și o selecție riguroasă, absolvenții Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” au reușit să își depășească propriile așteptări, anunță reprezentanții instituției.
Răzvan Moldovanu
În urmă cu patru ani, Răzvan Moldovanu a fost admis la colegiul militar câmpulungean printre primii, cu media 9,90. Rezultatele excepționale obținute la învățătură în anii de studiu și abilitățile de lider l-au urcat în ierarhia gradelor până la cel de elev plutonier adjutant, au menționat reprezentanții colegiului. Răzvan este pasionat de baschet și limba engleză. Ca urmare a rezultatelor deosebite, elevul, originar din Iași, a fost selecționat să participe timp de două luni la un schimb de experiență cu o școală parteneră din Portugalia și o lună în Franța, în cadrul programului european Erasmus+ Body.
Răzvan Moldovanu a menționat că prima dată a auzit de oportunitatea de a studia în SUA în clasa a XI-a.
„I-am avut exemplu pe absolvenții de anul trecut Alexandru Savin și Teodor Cazamir, care se pregăteau pentru etapele admiterii. După ce Alexandru a fost admis la Academia Forțelor Aeriene din Colorado, am aflat că acolo pot să fac exact ceea ce mi-am dorit de mic – să zbor. Am intrat în colegiul militar cu un sigur gând – să zbor! Iar faptul că o pot face în străinătate reprezintă un bonus. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face-o cu cea mai mare plăcere”, a povestit Răzvan Moldovanu.
Admiterea la United States Air Force Academy a constat în completarea unei cereri de înscriere, cu încadrarea în anumite criterii, după care a urmat susținerea unor probe medicale, sportive și alte teste de limba engleză. Foarte importante sunt pregătirea fizică și cunoștințele de limbă engleză.
Bogdan Daniliuc
Bogdan Daniliuc este din Botoșani și este unul dintre cei mai pasionați geografi din colegiul câmpulungean. El s-a remarcat de-a lungul celor patru ani de studiu cu două mențiuni la etapa națională a Olimpiadei de Geografie și o calificare la Olimpiada de Geografie a Europei Centrale, de Sud și Sud-Est. Rezultatele remarcabile, atât în plan școlar, cât și în plan sportiv, l-au făcut pe Bogdan să fie ales să participe la un schimb de experiență cu o școală parteneră din Anglia.
Bogdan a ales Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” pentru că și-a dorit să activeze într-un domeniu guvernat de principii și cu un scop nobil. Totodată, încă din clasa a IX-a și-a stabilit un obiectiv: acela de a studia la United States Military Academy West Point.
„Am conștientizat că doar ieșind din propria zonă de confort voi obține cele mai importante experiențe de viață. Din acel moment mi-am urmat cu perseverență și pasiune scopul. Doresc să îmi exprim gratitudinea pentru tot ce mi-a oferit acest colegiu”, a menționat elevul.
Mădălin Savin
Absolventul Mădălin Savin este din Câmpulung Moldovenesc, iar în perioada studiilor liceale a avut oportunitatea să își pună în valoare talentul artistic în mai multe ocazii. Este pasionat de muzică, de chitară, iar dintre materiile preferate amintește chimia.
A ales United States Naval Academy Annapolis Maryland pentru că mereu a fost fascinat de mare.
„Sincer să fiu, niciodată nu m-am gândit că voi avea o asemenea șansă. Când au fost anunțați cei 12 elevi care puteau aplica pentru academiile din America, primul gând a fost acela că nu voi reuși. Am avut timp până a doua zi să ne hotărâm. Seara, în cameră, mă gândeam cum ar fi să reușesc. Mi-am propus să dau tot ce am mai bun din mine, iar dacă nu voi izbuti măcar am încercat. Mi-am spus mereu că trebuie să am curaj să îmi urmez inima și intuiția. Am avut două săptămâni de foc, unde fiecare probă era eliminatorie. Cea mai dificilă parte mi s-a părut interviul. În fața examinatorului din cadrul academiei americane a trebuit să discut aproximativ 35 de minute despre mine, în engleză”, a povestit Mădălin.
Reușite din trecut
Anul școlar trecut absolventul Andrei Alexandru Savin, de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, a fost admis la United States Air Force Academy. În aceeași academie au mai studiat Cristian Hanciuc și Mihai Hanganu din promoția 2017, Adrian Aionesei din promoția 2013 și Andrei Măcărescu din promoția 2005.
„Pregătirea continuă și responsabilă, începută încă din primii ani de liceu, a constituit premisa unor cariere de succes. Pentru liceenii militari câmpulungeni aceste rezultate reprezintă un exemplu pentru viitoarea lor carieră militară”, au arătat reprezentanții liceului.


Răzvan Moldovanu
Răzvan Moldovanu
Bogdan Daniliuc
Bogdan Daniliuc
Mădălin Savin
Mădălin Savin
Răzvan Moldovanu, Mădălin Savin și Bogdan Daniliuc
Răzvan Moldovanu, Mădălin Savin și Bogdan Daniliuc


Recomandări

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”
Absolventa Academiei „West Point” SUA către elevi militari: „Provocați-vă zi de zi! Nimeni nu crește în zona de confort”

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Distincții și înaintări în grad, la deschiderea anului școlar de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc

Profesori de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au participat la un stagiu de formare europeană în Franța

Profesori de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au participat la un stagiu de formare europeană în Franța
Profesori de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni au participat la un stagiu de formare europeană în Franța