Pagina de joi, 30 mai, din evoluția Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava a fost consacrată sărbătoririi celei de-a 111-a generații de absolvenți ai instituției. Cursul festiv organizat în cinstea celor 261 de tineri marchează începutul de drum al maturității lor și ultimul clopoțel al ciclului liceal.
Diriginții au strigat pentru ultima dată catalogul celor nouă clase a XII-a care au absolvit în acest an Colegiul „Petru Rareș” și, desigur, i-au premiat pe cei mai merituoși dintre aceștia.
„Terminați un ciclu de patru ani petrecut în această școală, unii dintre voi opt ani, un ciclu al vieții voastre. Veți porni pe drumuri diferite, unele dintre ele se vor opri la universități din țară, altele vor fi mai lungi și se vor opri la instituții din străinătate, de prestigiu. Vă dorim tuturor același succes, aceeași putere de muncă, aceeași dăruire pe care le-ați arătat în acești ani de liceu și vă rugăm să nu uitați că de aici ați plecat, că lăsați în urma voastră oameni – părinți, bunici, profesori – care se mândresc cu voi și care așteaptă să vă întoarceți”, le-a transmis prof. Daniela Dungeanu, directoarea Colegiului ”Petru Rareș”.
Premierea olimpicilor
Reprezentanții colegiului i-au recompensat pe cei mai merituoși elevi ai promoției, laureați ai olimpiadelor și concursurilor naționale, înscrise în calendarul Ministerului Educației, tineri care au onorat cartea de vizită a liceului. Premiile în bani sunt oferite de comitetul de părinți.
Au fost evidențiați: Elena Ionela Buhalo – participantă la etapa națională a Olimpiadei de filosofie, Paul Iulian Florescu – mențiune din partea Ministerului Educației la Naționala de filosofie și Premiul special la Naționala de Limbă română, Ruxandra Ciută – participantă la etapa națională a Olimpiadei de limbă engleză, Ilie Vlad – participant la Olimpiada Națională de limba engleză, Ștefania Maria Mocrei Rebrean – premiul I la Naționala de limbă engleză, Miruna Maria Pohoață – participantă la Olimpiada de limba franceză, Alina Ștefania Doboș – mențiune specială la Naționala de franceză și Andreea Popa – calificată la Olimpiada Națională „Tinerii Dezbat”.
Premii speciale
Șefa celei a 111-a promoții a colegiului a fost desemnată Miruna Chirilă.
Diploma de excelență academică, recompensă ce le revine absolvenților ce au obținut premii internaționale, i-a fost oferită elevei Iuliana Teodora Juncu. Elevă în clasa de bilingv română – franceză, aceasta și-a adjudecat, în toamna lui 2018, premiul al II-lea în cadrul probei orale, desfășurate pe echipe, nivel B2, la Olimpiada Internațională de Limba Franceză, la Ohrid, Republica Macedonia.
De asemenea, Diploma de onoare a fost înmânată elevei Irina Popescu.
“Premiul Profesor Frieda Vigder”, care se acordă la sfârșitul fiecărui an școlar unui absolvent al colegiului pentru rezultate foarte bune la învățătură, selectat după analiza recomandărilor trimise de profesorii diriginți, a fost adjudecat de Diana Ioana Nechifor.
Frida Vigder a fost profesor și director al Liceului „Petru Rareș”. Bursa are o valoare de 1.000$.




