Organizațiile și instituțiile care se ocupă de sănătatea publică celebrează, în fiecare an, pe 31 mai, Ziua Mondială fără Tutun (ZMFT), ocazie cu care derulează campanii de creștere a gradului de conștientizare în rândul populației privind efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv, precum și pentru descurajarea utilizării acestuia sub orice formă. Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Liliana Grădinaru, a informat, printr-un comunicat de presă, că această zi este un bun prilej pentru susținerea „politicilor eficiente de reducere a consumului de tutun și activarea tuturor sectoarelor implicate în lupta pentru controlul tutunului”.
În acest an, campania este centrată pe riscurile apariției și dezvoltării bolilor pulmonare, cauzate de consumul de tutun și de expunerea pasivă la fumul de tutun.
„Tema ZMFT din acest an, Tutunul și bolile pulmonare, focalizează pe impactul negativ pe care îl are fumatul asupra sănătății pulmonare, de la cancer până la bolile respiratorii cronice și TBC”, a afirmat dr. Grădinaru.
Ea a arătat că fumatul reprezintă principala cauză a cancerului pulmonar, responsabil pentru mai mult de 2/3 din decesele cauzate de acest tip de cancer la nivel global. „Fumatul activ sau pasiv și particulele inhalabile din ambientul căminului sunt principalii factori de risc pentru bronhopneumopatiile obstructive cronice. Astmul, care limitează activitatea fizică și contribuie la dizabilități, este exacerbat de fumat; fumatul și astmogenii ocupaționali au fost singurele riscuri cuantificate pentru astm. Tuberculoza este agravată de fumat, acesta putând compromite eficacitatea medicației specifice”, avertizează medicul.
Pe glob, în 2015, 3,2 milioane persoane au decedat din cauza bronhopneumopatiilor obstructive cronice, o creștere de 11,6% față de 1990, în timp ce 400 000 de persoane au murit din cauza astmului, o scădere de 26,7% față de 1990.
În Regiunea Euro-OMS, 650.000 de persoane mor anual, din cauza bolilor asociate tutunului, dintre care 79.000 în urma fumatului pasiv.
Copiii sunt cei mai vulnerabili la expunerea la fumul de tutun
De asemenea, dr. Grădinaru a atenționat că cel mai vulnerabil segment la expunerea la fumul de tutun sunt copiii, în special în primii ani de viață, prezentând riscuri crescute pentru boli ale tractului respirator superior și inferior.
În 2012, 1,7 milioane dintre decesele înregistrate în lume la copiii sub cinci ani au fost atribuite condițiilor de mediu neadecvate. Dintre acestea, 570.000 au fost cauzate de infecțiile respiratorii. Circa 700 milioane de copii (jumătate din populația globală a acestei categorii) sunt expuși fumului de tutun din mediul înconjurător.
Cel mai recent studiu realizat de Institutul Național de Statistică în 2014 semnalează faptul că 1/4 din populația rezidentă cu vârsta peste 15 ani fumează, 19,6% fiind fumători zilnici.
Tot în 2014, studiul Health Behaviour în School-aged Children (HBSC) a evidențiat un consum curent de tutun (cel puțin o dată în ultima săptămână) în rândul elevilor cu vârsta de 15 ani împliniți, de 19,3% la băieți și de 16,7% la fete, diferența procentuală între băieții și fetele cu această vârstă fiind mai mică în comparație cu elevii cu vârsta de 13 ani, la care prevalența era de 9,6% la băieți și de 6% în rândul fetelor. S-a observat că procentul fumătorilor curenți în rândul elevilor este în creștere odată cu înaintarea în vârstă, în special la fete.
Lupta împotriva cancerului
Mâine este Ziua Mondială fără Tutun
