Zilele Teatrului „Matei Vișniec”

Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni



Conducerea teatrului Matei Vișniec și cea a Primăriei Suceava, alături de vicepreședintele Institutului Cultural Francez, Vincent Lorenzini
Conducerea teatrului Matei Vișniec și cea a Primăriei Suceava, alături de vicepreședintele Institutului Cultural Francez, Vincent Lorenzini

Deschiderea oficială a celei de-a treia ediții a festivalului cultural Zilele Teatrului „Matei Vișniec”, care are ca temă „Teatrul și democrația”, a marcat amploarea extraordinară a evenimentului, care, timp de 15 zile, transformă Suceava în capitală culturală a Moldovei.
Programul festivalului, care se desfășoară în perioada 16-30 mai 2019, propune spectatorilor de toate vârstele o mulțime de evenimente, de la spectacole de teatru, conferințe, dezbateri, teatru pentru copii, concerte (jazz, tango, muzică electronică), recitaluri de poezie, spectacole de lumini, teatru dans, până la ateliere specifice artei actorului.
„Cea de-a III-a ediție a Zilelor Teatrului «Matei Vișniec», această frumoasă sărbătoare, reunește la Suceava numeroase personalități din lumea teatrală, din întreg cuprinsul țării, dar și din străinătate”, a spus Carmen Veronica Steiciuc, directorul teatrului sucevean, care a organizat acest amplu eveniment, de dimensiuni internaționale.
La deschiderea oficială, de vineri, alături de primarul Sucevei, Ion Lungu, și de președintele Consiliului de Administrație al Teatrului, Angela Zarojanu, s-au aflat invitați cu renume, din țară și de peste hotare – directorul Institutului Cultural Francez din Iași, Vincent Lorenzini, vicepreședintele ICR – Institutul Cultural Român, Mirel Taloș, directorul Teatrului Național Cluj, Mihai Mănuțiu, apreciat scriitor și regizor, precum și trei directori de teatre din Avignon (Alain Tinmar, care a montat la Suceava spectacolul „Rinocerii”, Salvatore Caltabiano și Serge Barbuscia).
Primarul Ion Lungu le-a urat bun venit tuturor invitaților, după care și-a exprimat satisfacția de a vedea că, datorită teatrului, Suceava devine un oraș cu o intensă activitate culturală: „Un vis a devenit realitate – faptul că avem astăzi un teatru profesionist și apreciat la Suceava. Participarea la sezonul România – Franța ne oferă șansa enormă de a avea parteneri din Franța aici, la Suceava. Cifrele spun totul – 15 zile de teatru, 24 de instituții teatrale din România, Franța și Republica Moldova prezente la Suceava, 32 de spectacole de teatru, 58 de reprezentații. Este o bogată activitate teatrală la Suceava, cu reprezentații în fiecare zi, timp de două săptămâni”.
Ion Lungu a precizat că municipalitatea suceveană, prin intermediul Consiliului Local, sprijină acest festival cu suma de 350.000 de lei, separat de bugetul anual alocat teatrului.
O importantă componentă a ediției din acest an a festivalului ține de parteneriatul cu Institutul Cultural Român și participarea la sezonul cultural România – Franța.
„Prima parte a colaborării noastre, care s-a încheiat, a fost o prezentare a României în Franța, acum suntem în a doua parte, când se prezintă Franța în România. Scopul programului este de a prezenta cele două țări și cultura lor, a arăta noul lor chip. Sunt multe clișee despre țările noastre, pe care încercăm să le demontăm. Eu cunosc bine Bucovina, am venit deja de mai multe ori, mă bucur că pot fi aici, este o regiune foarte frumoasă a României. Avem o colaborare bogată cu orașul Suceava, mai ales cu Universitatea «Ștefan cel Mare» și Colegiul Național «Petru Rareș»”, a spus Vincent Lorenzini, directorul Institutului Cultural Francez din Iași, care a pomenit și de o faimoasă expoziție organizată la Luvru, de tapiserii bizantine, la care cele mai frumoase piese au venit de la mănăstirile Putna și Sucevița.
Vicepreședintele Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, a punctat faptul că tânărul teatru sucevean, la doar trei ani de la înființare, a reușit să se remarce ca pepinieră pentru proiecte culturale pe care ICR le exportă peste hotare, motiv pentru care a și fost sprijinit să fie prezent anul trecut în Franța, cu spectacole la Paris și Avignon.
Nu în ultimul rând, aprecieri sincere au venit din partea renumitului scriitor și regizor Mihai Mănuțiu, director al Teatrului Național Cluj: „Timpul de implementare a unui teatru în comunitate este de 5-10 ani, este extraordinar ce s-a realizat aici, dar trebuie să țineți la el. Sunt atâtea lucruri care au durat la Suceava, sunt convins că teatrul va fi unul dintre acestea. Sunt aici pentru deschiderea teatrului, pentru Carmen Veronica Steiciuc, dar mai ales pentru Matei Vișniec, cel mai jucat dramaturg român în lume. Este prima oară când stau câteva zile în Suceava, abia aștept să văd spectacolele. Este impresionant că reușiți să țineți două săptămâni de festival”.
Alain Tinmar, care și-a întrerupt o călătorie și a venit din Shanghai pentru a fi prezent la spectacolul pus în scenă de el la Suceava, a remarcat importanța colaborării teatrului sucevean cu instituții similare internaționale.
Programul complet al festivalului Zilele Teatrului „Matei Vișniec”:
https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2019-05-02/Programul-complet-al-Zilelor-Teatrului-Matei-Visniec-16-30-mai



Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Suceava este capitală culturală a Moldovei, timp de două săptămâni
Conducerea teatrului Matei Vișniec și cea a Primăriei Suceava, alături de vicepreședintele Institutului Cultural Francez, Vincent Lorenzini
Conducerea teatrului Matei Vișniec și cea a Primăriei Suceava, alături de vicepreședintele Institutului Cultural Francez, Vincent Lorenzini


Recomandări

Dramaturgul Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți

Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți
Matei Vișniec a revenit la liceul pe care l-a absolvit, Colegiul „Regele Ferdinand I” Rădăuți