Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) își îmbogățește oferta educațională cu noi programe de studiu de licență care să ofere absolvenților săi șanse mai mari de angajare pe piața muncii.
Specializările pe care instituția le pregătește sunt Psihologie, care va funcționa în cadrul Facultății de Științe ale Educației, și Media digitală, la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.
Programul de licență Psihologie a primit girul ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), urmând să fie activat din toamna acestui an. De partea cealaltă, documentele pentru înființarea programului interdisciplinar Media digitală urmează să fie trimise la ARACIS în vederea autorizării provizorii.
USV își propune ca noile specializări să răspundă unor cerințe reale ale mediului socio-economic actual, iar absolvenții să aibă diverse oportunități de carieră.
Psihologie
Pentru sesiunea de admitere din această vară, programul de licență Psihologie (trei ani) scoate la concurs 50 de locuri. În vederea admiterii, candidații vor susține o probă eliminatorie, orală, de testare a cunoștințelor și capacităților cognitive, care va fi notată Admis sau Respins. Media de admitere se calculează ca medie aritmetică dintre media examenului de bacalaureatul și nota de la proba obligatorie a profilului.
„Există un interes real din partea tinerilor din Suceava și împrejurimi pentru inițierea acestui program, evidențiat și prin studiul de oportunitate pe care l-am realizat în rândul elevilor de liceu. De asemenea, psihologia se numără printre primele opțiuni desemnate de respondenți pentru continuarea parcursului lor de studii”, a arătat conf. univ. dr. Adina Colomeischi, decan al Facultății de Științe ale Educației.
Aceasta a mai arătat că printre disciplinele cu care studenții vor intra în contact încă din anul I se numără Fundamentele psihologiei, Neuropsihologie, Psihologie experimentală și analiza datelor, Psihologia personalității, urmând ca în anul II să abordeze noțiuni legate de Testarea psihologică, Psihologia educației, Psihologie socială, Genetică comportamentală. În orarul anului III figurează discipline precum Psihologie cognitivă, Psihologie organizațională și managerială, dar și ore de practică.
Prin programul Psihologie și masterul Consiliere școlară și educație emoțională, Facultatea de Științe ale Educației oferă un parcurs educațional complet, „o cale deschisă în a exercita profesii în domeniul psihologiei educațională, al consilierii școlare”.
Competențele dobândite în cadrul facultății le vor permite absolvenților studiilor de psihologie să își desfășoare activitatea în mai multe domenii: educație (profesor psiholog, psiholog școlar, consilier școlar), sănătate (psiholog în domeniul psihoterapiei, psihologiei clinice și consilierii psihologice etc.), psihologia muncii (cabinete individuale de psihologia muncii, psiholog în domeniul judiciar, psiholog criminalist etc.), securitate națională etc.
Media digitală – program interdisciplinar
Cât despre programul Media digitală, acesta se adresează absolvenților de liceu cu dublă apetență, pe de-o parte pentru comunicare, relații publice și publicitate, pe de altă parte pentru mijloacele media, pentru noile tehnologii și limbaje de programare. Programul le va oferi absolvenților posibilitatea de a se angaja în domenii de graniță, aflate la intersecția dintre comunicare și IT.
De altfel, nouă departamente din cadrul Facultăților de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC) și Litere și Științe ale Comunicării (FLSC) colaborează pentru funcționarea acestei noi specializări.
”Specialiștii de la Facultatea de Litere vor marșa pe competențe de comunicare, relații publice și administrarea textului indiferent de forma lui (audio, scris, vizual), în timp ce cadrele de la FIESC vor crea competențe legate de domeniul digital. Este o specializare realmente interdisciplinară, cele două domenii se întrepătrund”, a arătat conf. univ. dr. Luminița Turcu, decan al FLSC.
Pentru anul I, planul de învățământ prevede discipline precum Editare în limbaje web (HTML și CSS), Multimedia, Sistemul mass-media, Științele comunicării etc. Pentru anul II, Relații publice, Producție și editare multimedia, Analiza datelor digitale, Social media și produsele sale sunt câteva dintre discipline, iar la anul III regăsim în orar Marketing, Semiotică, Media Planning, Producție TV, Sisteme de comunicații digitale etc.
Specializarea este ideală pentru cei care vor o profesie creativă în domeniu IT și nu numai: designer web și grafică, publicitate, media, administrator de site-uri, social media manager, producător multimedia, întreprinzător online.