Olimpiadă

Naționala de Fizică a adus lotului sucevean o medalie de argint, cinci de bronz și două mențiuni



Lotul sucevean, alături de profesorii însoțitori
Lotul sucevean, alături de profesorii însoțitori

Olimpiada Națională de Fizică s-a desfășurat în perioada 3-7 mai, la Târgoviște, județul Dâmbovița, competiția beneficiind de participarea a peste 550 de elevi, din clasele VI-XII, din toată țara.
Suceava a participat cu un lot format din 14 elevi, aceștia adjudecându-și o medalie de argint, cinci medalii de bronz și două mențiuni. Medaliile și una dintre mențiuni au fost oferite de Societatea Română de Fizică.
Argint și mențiune a Ministerului Educației a obținut Paul Florin Rebenciuc, din clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. Elevul este coordonat de prof. Sorin Golda.
Cu medalii de bronz au fost recompensați elevii: Iulia Carp – Școala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei (clasa a VI-a, prof. coordonator Simona Carp), Paul Burcă – Școala Gimnazială Nr. 1 Vatra Dornei (clasa a VII-a, prof. Constantin Obreja), Matei Călin Botezat – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava (clasa a VII-a, prof. Daniela Dungeanu), Cristina Popa Maria – Școala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei (clasa a VIII-a, prof. Simona Carp), Eduard Valentin Dumitrescul – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” (clasa a IX-a, prof. Florin Cojocaru).
Mențiune de onoare a primit David Corneliu Turturean – Colegiul „Ștefan cel Mare” (clasa a X-a, prof. Sorin Golda).
Prof. dr. Petru Crăciun, inspector școlar de fizică, a menționat că „Olimpiada Naționala a fost organizată bine, iar subiectele au fost de dificultate sporită. Președintele olimpiadei naționale a fost Sebastian Popescu, decan al Facultății de Fizică din cadrul Universității «Al.I. Cuza» Iași. Rezultatele obținute de elevii județului Suceava sunt frumoase și cu această ocazie îi felicităm pe ei și profesorii îndrumători”.
Două probe obligatorii
Lotul de elevi a fost însoțit de profesorii Marilena Sibechi, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, și de prof. Dumitru Constantin, de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.
Din comisia centrală a olimpiadei a făcut parte și prof. Sorin Golda.
Elevii vor susține două probe obligatorii – proba teoretică și proba practică, fiecare cu durata de trei ore
Proba teoretică a fost constituită din trei probleme. Proba experimentală a constat în efectuarea unei lucrări de laborator ale cărei concluzii se consemnează într-o lucrare scrisă.


Cel mai bun rezultat îi aparține Paul Florin Rebenciuc, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Cel mai bun rezultat îi aparține Paul Florin Rebenciuc, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”
Lotul sucevean, alături de profesorii însoțitori
Lotul sucevean, alături de profesorii însoțitori


Recomandări