Google
 
joi, 9 mai 2019 - Anul XXIV, nr. 106 (7107)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,779 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3101 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Fluxul memoriei

Amintiri din Comunism

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Anii copilăriei mele n-au fost chiar luminoşi din cale-afară. Noi trăiam încă ultima perioadă a capitalismului în putrefacţie, cum scria maestrul Silviu Brucan, adică profesorul şi marele maestru al combinaţiilor de mai târziu. Tinereţea lui era de aur atunci, a lui şi a tuturor proaspeţilor nomenclaturişti. Noi trăiam nu ca în Congo de azi (din cauza luptelor permanente între triburi), ci ca în alte ţări ale Europei de atunci. În fond, în 1938, România era la nivelul Belgiei, din punct de vedere economic, dar sentimental eram mai aproape de India cea incredibilă. India a dat multe civilizaţiei noastre europene. Merită respectul nostru total. Matricea morală şi economică era încă, în 1950, capitalistă, dar fără boier. Boierul nu te mai bătea cu biciul, ca în copilăria bunicii, dar nici nu te lăsa să treci pe vreo cărare de pe pământul lui. Sigur că ţăranii lucrau încă „în parte”, pe moşia lui, micşorată în 1922-1924, dar fără treabă nu treceai pe pământul lui. Nu vorbesc de conacul cu a lui curte franţuzească sau englezească. De fapt, curtea era mai frumoasă decât conacul, care a fost înghiţit, după 1975, ca de o văduvă neagră, de spitalul seminebunilor adus de la Sasca. Nu toţi erau bolnavi congenitali, ci s-au „scrântit”, vorba mamei, din cauza necazurilor. La colectivizare, mulţi ţărani din RPR au înnebunit pur şi simplu, nu din cauza pământului, în special, ci, mai ales, când li s-a luat căruţa, morişca, şişcorniţa, caii, plugul, cu oticul, tăvălugul, până şi coasa şi sapele, plus vacile. Ţăranul a rămas cu fundul gol sau, după cum zicea clar, în curul gol. În tinereţea mea, Harry Belafonte cânta: cu curu cu cu, sau celebra melodie a bananei. Mult mai târziu, când generalul negru Powell era ministrul de externe al lui George W. Bush şi a prezentat la ONU o sticluţă cu armele de distrugere în masă ale lui Saddam, Harry i-a spus: „Generale, eşti sclav în interiorul conacului, noi suntem în afară”.

Gândurile răzleţe mă aduc în 2012, când a murit marele scriitor mexican Carlos Fuentes (care merita un premiu Nobel) şi primul preşedinte al Algeriei, după cei peste 6 ani ai războiului de eliberare de sub francezi, Ahmed Ben Bella. Frontul Naţional de Eliberare a Algeriei l-a avut ca prim conducător, prin 1953-1955. Francezii l-au prins şi l-au băgat în puşcărie, unde a stat până după acordurile de la Evian, din 1964. Patru ani a căutat generalul De Gaulle o soluţie militară sau civilă şi a ajuns la concluzia acordării independenţei. Francezii înşişi au făcut un film despre atrocităţile demne de lagărele naziste ale autorităţilor franceze, cel puţin până la De Gaulle, dar şi în timpul lui. A autorizat şi el metode teroriste, pentru menţinerea imperiului. Câte a mai suferit generalul după 1964! Peste 30 de atentate, răscoala armatei din Algeria, condusă de generalii Zeller, Massu şi alţii, înfiinţarea unei organizaţii teroriste, OAS, compusă din reprezentanţii celor peste un milion de francezi care au trebuit să plece în Franţa, în special militari. OAS era condusă de colaboratori apropiaţi ai lui De Gaulle din timpul războiului: generalul Salan, un fost ministru şi alţii. Toţi voiau moartea generalului care a salvat onoarea Franţei după înfrângerea ruşinoasă din iunie 1940, un nou Sedan al francezilor. Bun diplomat, dispreţuit de preşedintele Roosevelt, dar sprijinit de Churchill şi Stalin, generalul a adus Franţa în Consiliul de Securitate al ONU, cu statut permanent şi a obţinut, spre indignarea generalilor lui Hitler, o zonă de ocupaţie în Germania învinsă. Franţa a devenit una dintre cele patru mari puteri ale lumii, China revenind după 1972, odată cu retragerea Taiwanului. De la Napoleon Franţa nu a mai avut un politician de talia generalului De Gaulle. Era direct şi tranşant în probleme internaţionale. A recunoscut China comunistă, în 1964. După 1965, s-a retras din structura militară a NATO, refuzând să mai găzduiască sediul acestei organizaţii militare la Paris, aceasta mutându-se la Bruxelles. S-a opus profetic intrării Marii Britanii în fosta Piaţă Comună. A intuit că ea nu se va putea integra în organizaţie, datorită legăturilor ei semicoloniale şi a celor speciale cu America. Am mai vorbit de Canada, unde a pronunţat, în Québec, celebra propoziţie Vive le Québec libre! A sprijinit şi dreptul tribului Ibo de a se despărţi de Nigeria, în timpul cumplitului război de secesiune. Zona secesionistă se numea Biafra. Imaginile cu copiii Biafrei erau cutremurătoare în acei ani, 1965-1967. La noi era deja o expresie populară despre răul absolut: parcă eşti din Biafra. Generalul De Gaulle s-a mai supărat pe sovietici, e adevărat, nu mult, când aceştia au recunoscut FLN-ul din Algeria. Evident că şi atunci luptătorii pentru independenţă din colonii foloseau AK47, armă universală, după războiul din Coreea. În fine, cu toate necazurile lui interne, inclusiv puciul militar şi OAS din Algeria, care ameninţa cu debarcarea în Franţa, omul politic francez a stopat un transport de armament în Israel. Vaporul, plin, era în Marsilia. Israelienii l-au furat într-o noapte şi dus a fost. Probabil era plătit armamentul şi alte materiale militare mai deosebite. Generalul s-a enervat din nou şi istoria a reţinut doar propoziţia: „evreii sunt un popor dominator”. În 1968, revolta studenţească a fost condusă de comunişti şi studenţii francezi de altă naţionalitate, ceea ce constituţia franceză nu admite. Preşedintele Ceauşescu, onorat în mai 1968 de vizita generalului, nu a prea admirat revoltele din Franţa. Acesta a dispărut atunci un timp din palatul Élisée. A fost în vizită la comandamentul francez din Germania Federală. De multe ori, se retrăgea la castelul Rambouillet, trecut în inventarul republicii de la regii trecuţi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Amintiri din Comunism.
 Vizualizări articol: 549 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Amintiri din Comunism0.05

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Oftalmologie Ochelari Lentile Rame Optometrie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei