Un incendiu izbucnit de la o scăpare de gaze la mașina de gătit a lăsat, în Vinerea Mare, fără casă o familie de gospodari din satul Merești, comuna Vulturești. La locuința familiei Bucinschi focul a izbucnit în ziua de 26 aprilie, în jurul orei 16.30. Alertați de o vecină, care a telefonat la 112, pompierii s-au deplasat la fața locului cu trei echipaje din cadrul detașamentului din Fălticeni, pentru stingerea și lichidarea incendiului. De asemenea, la casa familiei Bucinschi a mers un echipaj din cadrul Delgaz, care a întrerupt alimentarea cu energie electrică a locuinței, cât și un echipaj SMURD cu o ambulanță B2 pentru acordarea de îngrijiri medicale persoanelor implicate. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei și la bunuri materiale din interior, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la o anexă gospodărească.
Potrivit pompierilor, doi dintre membrii familiei, Andrei și Laura Bucinschi, au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar unul dintre fii, Mihai Alexandru, în vârstă de 19 ani, a suferit arsuri minore la nivelul feței și a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.
Din primele investigații a rezultat că incendiul s-a produs din cauza scăpărilor de gaze de la aparatul de gătit, incendiu care s-a propagat în întreaga locuință pe o suprafață de aproximativ 100 mp, cât și la acoperișul acesteia, care a ars în totalitate. Au mai ars obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electronice și electrocasnice, elemente de tâmplărie din PVC etc. Pompierii au salvat restul casei, un adăpost de animale și bunuri materiale din gospodărie. De asemenea, s-au degradat pereții locuinței. Incendiul a fost lichidat la ora 18:45. Prejudiciul estimat de proprietari se ridică la aproximativ 15.000 de lei.
Pompierii au mai comunicat că locuința nu era asigurată.
Primarul comunei Vulturești, Cornel Salamaha, a declarat, ieri, că familia Bucinschi a refuzat să părăsească gospodăria și s-a mutat deocamdată într-un hambar, unde a petrecut și sărbătorile de Paști. „Am discutat personal cu ei, dar au spus că au animale de care trebuie să aibă grijă și nu au vrut să se mute. Sunt oameni gospodari, care muncesc mult. Vecinii i-au ajutat, au venit și cetățeni din alte localități, fiecare cu cea a putut. În seara de Înviere s-a discutat și la biserică și s-a stabilit ca cine dorește să ajute, să meargă personal”, a declarat primarul.
El a mai spus că și administrația locală va oferi acestei familii un ajutor de urgență de 2.000 de lei, maximum permis de lege.



